Patronul Lactate Brădet, cu lacrimi în ochi. Cum reacţionează Auchan în legătură cu produsele sale

Astăzi, patronul fabricii de Lactate Brădet a susținut o conferință de presă, în contextul în care a fost descoperită bacteria E.coli în brânzeturile firmei sale. Acesta a precizat că au fost luate toate măsurile pentru a evita contaminarea produselor și că întotdeauna analizele făcute au avut rezultate foarte bune.

”Vreau să mă disculp de o problemă voită sau de neglijență. De când am făcut fabrica am investit masiv, am încercat să facem o fabrica modernă, avem una dintre cele mai frumoase fabrici și puse la punct și toate controalele au demonstrat că ne facem datoria cu reponsabilitate. Utilajele sunt de ultimă generație, sunt pornite în prezența mea. Implicarea mea și a familiei mele a fost maximă în această fabrică. Am făcut-o la Brădet pentru că acolo am copilărit. Sunt convins că am luat toate măsurile pentru a evita orice contaminare cu un germene în produsul nostru final. Din păcate, au apărut aceste analize care sunt parțiale, nu putem să tragem o concluzie definitivă. Îmi este greu să spun ce este. Fabrica nu este închisă. S-a închis o secție unde se face brânza proaspătă pentru a face încă o sterilizare”, a explicat, potrivit b1.ro, patronul. Cu lacrimi în ochi, bărbatul a spus că nu crede că după acest scandal imaginea fabricii sale va fi reabilitată.
 
Potrivit unor surse, Auchan a decis să retragă produsele de la furnizorul Brădet, urmărindu-se astfel respectarea unui întreg sistem de reguli, pentru a fi asigurat un comerţ de calitate.
 
Am încercat să contactăm reprezentanţii Auchan Constanţa, însă, până la publicarea acestei ştiri, nu avem un punct de vedere oficial. Vom reveni, în cazul în care acesta va exista.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Ok

21 Mar, 2016 06:37

Daca utilajele sunt noi cu siguranta lucratorii erau purtatorii microbilor. A facut cineva verificarea??

Dorin

03 Mar, 2016 22:02

Nu cred că fabricantul este responsabil, lucrez în domeniu și am avut de nenumărate ori rezultate de laborator interpretate greșit sau contaminate în laborator, eu nu am încredere în laboratoarele de stat normal o contraproba trebuie trimisa la un alt laborator de preferat privat sau din afara țării

Articole asemanatoare

Auchan Romania SA, investiție la unul din hipermarketurile din Constanța. A obținut documentul de la municipalitate

28 Feb 2024 1181

Revelion 2024 Program magazine. Iată până când îți mai poți face cumpărăturile

31 Dec 2023 1542

Programul magazinelor pentru Revelion 2024. Iată unde poți face cumpărăturile

29 Dec 2023 1657

ANPC Aproape 5.000 de mari magazine controlate în 2023, au fost amendate cu peste 50 milioane lei

28 Dec 2023 806

În Constanța Autobuzele liniei 13 nu pot intra în parcarea Auchan sud din cauza aglomerației

24 Dec 2023 653

Pieton lovit de o mașină în parcarea unui supermarket din Constanța! Șoferul a părăsit locul accidentului (VIDEO)

23 Dec 2023 1800

Accident Constanța azi UPDATE. Eveniment rutier cu victimă pe Șoseaua Mangaliei!

23 Dec 2023 1503

Programul marilor magazine de Sărbători

21 Dec 2023 1230

Controale în magazine Auchan și Penny, din județul Constanța! Comisarii CJPC au găsit mai multe nereguli (GALERIE FOTO)

29 Nov 2023 874

Programul marilor magazine pe 30 noiembrie şi 1 decembrie 2023

28 Nov 2023 9291

ANPC Amenzi de 6,3 milioane de lei unor magazine din lanțurile Auchan și Penny. Ce nereguli au fost depistate de comisari

21 Nov 2023 884

Magazinele Profi, scoase la vânzare. Cine ar putea fi cumpărătorii?

16 Oct 2023 10575

Un sortiment de KitKat este rechemat în magazine de către producător. Iată motivul

24 Sep 2023 838

Eveniment șocant în București! Bărbat agresat în fața unui supermarket

17 Sep 2023 1295

Știri Constanța. Traseul liniei 13 revine la traseul normal. Iată ce rută va parcurge

15 Sep 2023 1137