Patru copii proveniți din asistență maternală vor fi botezați la Cumpăna de Hramul Bisericii Adormirea Maicii Domnului

Primăria și Consiliul Local al Comunei Cumpăna și Consiliul Parohial al Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” organizează Hramul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din comuna Cumpăna.

Luni, 14 august 2017, începând cu ora 17:30, va fi săvârșită Vecernia, Slujba de Priveghere și Prohodul Adormirii Maicii Domnului.

Marti, 15 august 2017, începând cu ora 8:00, va avea loc Sfânta Liturghie, urmată la ora 11:00 de slujba Sfantului Botez a patru copii, proveniți din asistență maternală, oficiata de Inalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
 

”Să primească Dumnezeu, după milosârdia Sa, truda noastră a tuturor, prin rugăciunile la Moaștele Sfântului Nectarie, Sfantului Sava de la Buzau, Sfantului Flavian de la Cartagina si a Sfantului Mucenic Emilian de la Durostorum, care vor fi depuse la Biserica Parohială al cărei Hram îl sărbătorim. Sărbătoarea va fi încheiată cu o agapă frățească. Fie ca rugăciunile înălțate Maicii Domnului să vă aducă sănătate, prosperitate și mântuire sufletească. Vă așteptăm cu drag!” – au transmis reprezentanții Primăriei comunei Cumpăna. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 475

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 612

Primăria Comunei Cumpăna închiriază un spațiu cu destinaţia desfăşurării unor activităţi medicale

23 Mar 2024 535

Locuri de muncă Constanța Primăria comunei Cumpăna angajează îngrijitor copii. Detalii

15 Mar 2024 598

Locuri de muncă Constanța Primăria Cumpăna angajează. Detalii

15 Mar 2024 732

Constanța Continuă lucrările la Centrul Civic din comuna Cumpăna

14 Mar 2024 755

Eveniment de gală la Restaurant Zorile Primăria Cumpăna organizează o petrecere dedicată femeilor din localitate! (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 825

Știri Constanța Parteneriatul ”Cumpăna Verde” debutează cu activități de plantare puieți de copaci la Cumpăna (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 523

Asfalt Dobrogea SRL a bătut palma cu Primăria Cumpăna. O parcare nouă va fi executată în zona blocurilor ANL (DOCUMENT)

29 Feb 2024 607

Știri Constanța Un pas important pentru învățământul din Cumpăna. Contract semnat pentru furnizarea de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale

27 Feb 2024 674

Primăria Cumpăna Locuitorii comunei, în anotimpul iubirii. Spectacol extraordinar de Dragobete

25 Feb 2024 549

Știri Constanța Ce mesaj a transmis Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, cu ocazia zilei de Dragobete

24 Feb 2024 535

Știri Constanța Eveniment artistic special de Dragobete, la Cumpăna. “Din Iubire, Pentru Iubire”

23 Feb 2024 570

Primăria Cumpăna, județul Constanța dotează cu mobilier și materiale didactice unitățile de învățământ din comună

20 Feb 2024 689

Cumpărări directe Constanța Primăria Cumpăna cumpără un nou totem!

20 Feb 2024 684