Pe 3 aprilie se împlinesc 169 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Mai multe activități organizate de IJJ Constanța

În acest an, pe 3 aprilie, se împlinesc 169 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Înfiinţată prin ofis domnesc în 3 aprilie 1850 de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, Jandarmeria Română a devenit o instituţie care şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.

Potrivit IJJ Constanța, pentru marcarea acestui moment aniversar important, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa a planificat o serie de activităţi, după cum urmează:
Marţi, 26 martie, a fost sărbătorită Ziua Veteranilor Unităţii, ocazie cu care ne-am reîntâlnit într-un cadru festiv cu foşti comandanţi, trecuţi în rezervă. Revederea a fost una emoţionantă, iar la finalul activităţilor camarazii noştri au primit din partea inspectorului şef, plachete de onoare şi diplome de excelenţă.

Joi, 28 martie, a avut loc un meci de fotbal între echipa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi echipa Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Constanţa, eveniment sportiv dominat de fairplay şi încheiat la egalitate.

În perioada 25-29 martie, au fost organizate patru activităţi umanitare la Complexul de Servicii Comunitare „Orizont” Constanţa, Complexul de Servicii Comunitare „Sparta Rotterdam” Techirghiol, Centrul „Locuinţe Protejate” Cumpăna şi Cartierul „Henri Coandă” unde am adus un zâmbet pe chipurile micuţilor noştri prieteni, prin donarea unor obiecte de folosinţă îndelungată, jucării, articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi articole de curăţenie.

Astăzi, 29 martie, jandarmii constănţeni vor vizita Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, unde domnul director dr. Sorin Marcel Colesniuc va susţine o expunere cu tema Înfiinţarea şi evoluţia Jandarmeriei Române.

În perioada 30-31 martie, între orele 10.30-15.00 pe faleza Cazino Constanţa, precum şi în data de 03 aprilie, între orele 10.30 – 14.00 în parcul Teatrului Oleg Danovski, vom organiza ateliere/standuri de prezentare instituţională unde vor fi expuse autospeciale şi tehnica din dotare, dar şi câini de serviciu. Totodată, va fi prezentată oferta educaţională a instituţiilor de învăţământ ale M.A.I.(Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Şcoala de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni şi Şcoala de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani) pentru arma Jandarmi.

Luni  01 aprilie, cu începere de la ora 10.00, jandarmii constănţeni vor organiza un concurs de tir şi o tragere demonstrativă pentru jurnalişti, acţiune ce se va desfăşura în poligonul situat în apropierea localităţii Cumpăna, iar marţi 02 aprilie, va avea loc un concurs de tir pentru cadrele unităţii.

Miercuri, 03 aprilie, în prezenţa întregului personal, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa se va arbora Drapelul României, în acordurile Imnului Naţional. Ceremonialul va continua cu citirea mesajelor conducerii Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului General al Jandarmeriei Române privind „Ziua Jandarmeriei Române“.  După aceast moment, se va da citire ordinului privind avansarea în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, a jandarmilor care au obţinut rezultate meritorii în activitatea desfăşurată, iar preotul militar Oprea Laurenţiu va oficia ceremonialul religios.


Ziua de miercuri se va încheia într-un cadru solemn, prin retragerea cu torţe, pe traseul: Poarta 1 (Vraja Mării) - b-dul Elisabeta - str. Remus Opreanu -  str. Revoluţiei - Piaţa Ovidiu - str. Mircea cel Bătran – sediul I.J.J. Constanţa, în intervalul orar 19.00-20.30.

Totodată, în perioada 08-12 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța va fi gazda a peste 250 de cadre didactice, părinţi, şi copii preşcolari din cadrul Grădiniţei „Amicii” din municipiul Constanţa, în contextul programului extracurricular „Școala Altfel”: Să știi mai multe, să fii mai bun!'.
 
La mulţi ani, tuturor jandarmilor, atât celor din ţară, cât şi celor din teatrele de operaţii!
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Jandarmii constănţeni donează sânge în cadrul unei acțiuni periodice

18 Jun 2021 299

Acțiune a polițiștilor la Constanța Zeci de persoane legitimate și vehicule controlate. Au fost aplicate amenzi

17 Jun 2021 867

UPDATE Mobilizare uriașă de forțe. 60 de percheziții la Mangalia

17 Jun 2021 3147

Județul Constanța Depistați de jandarmi în timp ce vindeau produse „de firmă” în târgul din General Scărișoreanu

13 Jun 2021 1045

Județul Constanța Fetiță de trei ani, găsită moartă pe un câmp. Fusese dată dispărută

11 Jun 2021 1610

Tulcea. Un vârstnic de 73 ani a furat de mai multe ori dintr-un magazin „Eu și soția avem un trai mai greu din cauza pensiilor care sunt foarte mici și nu ne descurcăm“

10 Jun 2021 487

Constanța Patru bărbați, reținuți pentru furt, după ce au sustras bunuri ce aparțineau unei firme

09 Jun 2021 433

Acțiune a jandarmilor constănțeni. „Donează sânge, salvează o viaţă! Vino alături de noi!”

09 Jun 2021 396

Jandarmeria Mobilă Constanţa Acțiune de amploare privind protecția mediului, în această dimineață, în localitatea Sărulești Gară

27 May 2021 549

Controale anti-COVID la nivel național. Ce amenzi au aplicat oamenii legii

19 May 2021 472

Intervenție de urgență la Năvodari. O femeie ar fi fost înjunghiată. Suspect, concubinul victimei (video)

18 May 2021 899

Colonelul Bordei Ion, inspectorul șef al IJJ Tulcea, la Proiectul ,,Jandarmeria Brașov la înălțime! Eroism, Tradiție și Continuitate!”

17 May 2021 554

Tulcea Unde a fost găsit un copil de 6 ani, dat dispărut. Mesajul transmis de jandarmi tuturor părinților

12 May 2021 656

Bărbat care trebuia să fie în izolare la domiciliu, depistat de jandarmi pe o stradă din Constanța

12 May 2021 627

Continuă misiunile pentru limitarea răspândirii COVID-19, la nivel național

10 May 2021 582