Pe 31 octombrie, este sărbătorită Ziua internaţională a Mării Negre. Ce mesaj a transmis ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Pe 31 octombrie, este sărbătorită Ziua internaţională a Mării Negre. Cu această ocazie, viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a transmis următorul mesaj. 

„Aniversăm azi, ca în fiecare an pe 31 octombrie, Ziua internaţională a Mării Negre/@International Black Sea Action Day, care marchează semnarea, pe 31 octombrie 1996, la Istanbul, a Planului Strategic de Acțiune pentru Marea Neagră. Este rezultatul mai multor ani de studii, cercetări şi consultări, care au confirmat că mediul Mării Negre este puternic afectat de reziduurile aduse de râurile din 17 ţări, de pescuitul excesiv şi de deversările necontrolate de produse petroliere, care au produs dezechilibre ecologice.

Ministrul a menționat că, România, care a găzduit la Bucureşti, pe 21 aprilie 1992, semnarea Convenţiei privind protecţia Mării Negre împotriva poluării (cel mai complet set de strategii şi măsuri pentru salvarea şi reabilitarea Mării Negre), se numără între cele şase ţări riverane care au agreat acest Plan de Acțiune, împreună cu Bulgaria, Georgia, Rusia, Turcia şi Ucraina.

”În virtutea acestui plan, ţările costiere colaborează pentru reducerea impactului poluării asupra ecosistemului marin, inclusiv prin intermediul Programului Operaţional Comun Bazinul Mării Negre, activ în România începând din 2007, anul aderării la UE, și aflat acum în a doua perioadă de programare, 2014-2020.

Programul este finanţat prin Instrumentul European de Vecinătate (ENI) și are un buget de 49.038.597 euro din fonduri ENI, la care se adaugă 10% co-finanţare națională. În România, unde zona eligibilă este Regiunea de dezvoltare Sud-Est (jud. Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea), programul a finanțat până în prezent 12 proiecte cu o valoare totală eligibilă de peste 9 milioane de euro, ale căror activități se concentrează pe promovarea în comun a afacerilor şi antreprenoriatului în turism şi cultură, creşterea oportunităţilor comerciale transfrontaliere, modernizarea sectorului agricol şi a celor conexe, monitorizarea în comun a mediului, conştientizarea privind impactul deşeurilor maritime şi riverane” - a mai transmis vicepremierul Paul Stănescu.


Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice a mai adăugat că, în actuala perioadă de programare, a avut două apeluri de propuneri de proiecte: primul (în perioada 31 ianuarie 2017-31 mai 2017), în urma căruia au fost aprobate 24 de proiecte, iar al doilea (în perioada 1 octombrie 2018 - 31 ianuarie 2019) este încă deschis, iar toți cei interesați pot depune proiecte.

”Pentru toți potențialii aplicanți, în perioada septembrie-noiembrie 2018, Autoritatea de Management a Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 (în cadrul MDRAP), cu sprijinul Secretariatului Tehnic Comun al Programului și al reprezentanților Autorităților Naționale din fiecare țară, organizează o serie de sesiuni de informare, în România, acestea urmând să aibă loc la Tulcea și la Buzău (pe 7 și 8 noiembrie 2018).

Ziua internaţională a Mării Negre este un prilej de sărbătoare pentru noi, cei care locuim și trăim pe malurile Mării Negre, leagăn de cultură și civilizație din care ne hrănim din timpuri imemoriale, și o marcăm prin activităţi culturale și educative, expoziţii, conferințe, concursuri, târguri, prin care se urmăreşte conştientizarea impactului poluării și adoptarea unui comportament responsabil faţă de mediul marin şi costier” - a mai transmis vicepemierul Stănescu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Alba - Midia Năvodari se modernizează în vederea creșterii siguranței navigației (DOCUMENT)

27 Mar 2024 474

Știri Constanța Accident rutier în apropierea canalului Dunăre-Marea Neagră! Șoferul a fugit de la fața locului

26 Mar 2024 551

Infotrafic Vremea rea închide porturile de la Marea Neagră!

25 Mar 2024 384

Alertă pe Marea Neagră! Mină marină descoperită în apropierea plajei

12 Mar 2024 874

Firme Constanța Se închid mai multe puncte de lucru ale THR Marea Neagră SA

08 Mar 2024 509

Misiunea de cercetare a Forțelor Navale Române în raionul maritim Costinești – Tuzla - 23 August - Mangalia s-a încheiat

07 Mar 2024 607

Imagini cu impact emoțional Un alt delfin mort, eșuat la malul mării, în Constanța (FOTO+VIDEO)

04 Mar 2024 773

Iată de ce a fost achitat Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul din Agigea! (DOCUMENT)

03 Mar 2024 872

A fost alertă pe Marea Neagră! Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave cu uree în rada portului Sulina

02 Mar 2024 760

Cumpărări directe Constanța ABADL cumpără de la Fix Project Consulting SRL servicii de expertiză tehnică pentru circulațiile pietonale spre plajă (DOCUMENT)

27 Feb 2024 464

MApN Situația de securitate din regiunea Mării Negre și Balcanii de Vest, discutată de ministrul Tilvăr cu omologul său austriac

22 Feb 2024 648

Ședinţă CSAT Sprijin NATO pentru securitatea României. Focus pe Zona Dunării și Mării Negre

21 Feb 2024 550

UM 02133 Constanța cumpără ascensor pentru farul de la Sulina, de la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră!

18 Feb 2024 496

Evoluțiile de securitate din regiunea Mării Negre, analizate de ministrul Apărării cu omologul norvegian

17 Feb 2024 637

Firme Constanța Ordinea de zi a AGEA THR Marea Neagră SA, completată. Ce puncte au fost adăugate?

05 Feb 2024 651