Pe cine dă vina Ministerul Educației pentru absența manualelor în prima zi de școală

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) afirmă că întârzierea noilor manuale pentru clasele I şi a II-a este din vina "celor care au blocat procedura" şi asigură elevii, cadrele didactice şi părinţii că acestea vor ajunge în şcoli imediat ce licitaţia se va finaliza.

 "Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă că procedurile de licitaţie pentru achiziţionarea de manuale noi - pe hârtie şi digitale -, destinate claselor I şi a II-a, continuă. MEN a luat act de Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) şi va face ajustările necesare, acolo unde acest lucru s-a dispus. MEN asigură elevii, părinţii şi dascălii că manualele vor ajunge în şcoli imediat ce procedura de licitaţie se va finaliza şi că instituţia face toate demersurile pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, respectând, însă, termenele legale", se arată într-un comunicat remis, joi, MEDIAFAX.

Un număr de 11 contestaţii au fost depuse în privința licitaţiilor pentru manualele de clasa I şi a II-a, iar din acestea trei s-au admis, două au fost respinse fără interee şi şase, admise în parte. În acest context, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor în zece zile.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.