Penare contrafăcute în valoare de 162000 euro, confiscate de inspectorii vamali

Pe 19 octombrie, inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal de frontieră Constanţa sud au descoperit penare din material textil susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 162 000 euro, urmare  controlului efectuat asupra unui container sosit  din China pentru o societate comercială cu sediul în Râmnicu Vâlcea.

În data de 19 octombrie 2016 inspectorii vamali de la Biroul vamal de frontieră Constanţa sud, actionând în baza analizei de risc, au procedat la efectuarea controlului amănunţit a unui container sosit din China cu mărfuri pentru o societate comercială cu sediul în Râmnicu Vâlcea.
Urmare controlului fizic de specialitate efectuat, inspectorii vamali au reţinut 53 900 bucăţi penare din material textil marca BURBERRY, bunuri susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală.  Valoarea acestora, dacă ar fi fost comercializate la valoarea bunului original este de aproximativ  162 000 euro.

Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 608/2013 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Încălțăminte sport contrafăcută, descoperită în Portul Constanţa

21 Mar 2024 357

Garda de Coastă Pantofi sport contrafăcuţi, depistaţi în Portul Constanța (FOTO)

23 Feb 2024 537

Știri Constanța Piese auto susceptibile a fi contrafăcute, depistate în Portul Constanța (FOTO)

14 Feb 2024 553

Captură impresionantă în Portul Constanța. Ce au găsit vameșii și polițiștii de frontieră într-un container sosit din China (GALERIE FOTO

10 Feb 2024 670

Încălțăminte contrafăcută în valoare de peste 4 milioane de lei reținută de inspectorii vamali din Constanța Sud (GALERIE FOTO)

09 Feb 2024 705

Căști audio contrafăcute în valoare de aproximativ două milioane lei, reținute de inspectorii vamali din Constanța (FOTO)

31 Jan 2024 497

Peste 260.000 de euro și 20.000 de dolari, descoperiți de polițiștii de frontieră, ascunși într-un autocar turcesc (FOTO)

24 Jan 2024 967

Garda de Coastă Jucării contrafăcute în valoare de 500.000 lei, descoperite la Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea

19 Jan 2024 533

Autoritatea Vamală Română Curs de instruire pentru creșterea capacității de control a inspectorilor vamali

21 Nov 2023 772

Autoritatea Vamală Română Trei milioane de țigarete de contrabandă, găsite în colete cu croasante, în Suceava! Din ce țară proveneau țigările

19 Nov 2023 928

AVR Ceasuri reținute de inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud (FOTO)

09 Nov 2023 737

Peste 18.000 perechi de papuci de casă reținuți de inspectorii vamali din Constanța (FOTO)

09 Nov 2023 660

Garda de Coastă Bunuri contrafăcute în valoare de milioane de lei, descoperite într-un camion de marfă (VIDEO)

03 Nov 2023 737

Bunuri în valoare de aproximativ 320.000 lei descoperite de inspectorii vamali din Constanța (FOTO)

27 Oct 2023 653

Constanța Inspectorii vamali au descoperit jocuri de construcție în valoare de 330.000 lei (FOTO)

27 Oct 2023 735