Stiri calde

Penitenciarul Poarta Albă şi-a deschis larg porţile. Ce au făcut noii deţinuţi

Ieri, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Mangalia au depistat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Mangalia, pe numele căruia Judecătoria Mangalia a emis un mandat de executare a pedepsei de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Tot aseară, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Cumpăna au depistat un cetăţean, în vârstă de 40 de ani, din localitatea Cumpăna – județul Constanța, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

De asemenea, polițiștii din cadrul Secției 2 Rurale Mihail Kogălniceanu, Postul de Poliție Nicolae Bălcescu au depistat un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din localitatea Nicolae Bălcescu – județul Constanța, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbații în cauză au fost escortați și introduși în Penitenciarul Poarta Albă.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sindicaliştii din Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Trei clădiri de la Poarta Albă, evacuate! Vezi de ce

22 Apr 2018 716

Judeţul Constanţa. Tânăr, încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă pentru infracțiuni la regimul rutier. Ce pedeapsă va executa

18 Apr 2018 993

Constănţenii, invitaţi de Penitenciarul Poarta Albă să-şi deschidă o afacere

13 Apr 2018 498

Gardian de la Poarta Albă, trimis în judecată. Este suspectat că şi-ar fi băgat bunicul în portbagaj

05 Apr 2018 477

Bărbaţi escortaţi la Penitenciarul Poarta Albă. Ce infracţiuni au comis şi ce pedepse vor executa

07 Mar 2018 410

Sindicatul Național SINPEN 2016 Constanța, la judecată cu Penitenciarul Poarta Albă. Ce spune președintele Virgil Cîrstea

11 Feb 2018 634

Penitenciarul Poarta Albă, declarații de avere Comisarul de penitenciare Petrică Bănuță are un apartament și mai multe datorii (documente)

10 Feb 2018 1077

Persoane escortate la Penitenciarul Poarta Albă. Printre acestea şi un profesor universitar din Constanța. Ce pedepse vor executa

26 Jan 2018 853

Bărbaţi escortaţi la Penitenciarul Poarta Albă. Ce infracţiuni au comis

09 Jan 2018 635

Bucureştean escortat la Penitenciarul Poarta Albă. Ce pedeapsă va executa

13 Dec 2017 766

56 de deţinuţi ai Penitenciarului Poarta Albă au fost puşi în libertate

20 Oct 2017 2121

Revedere emoționantă în curtea lui Mircea Băsescu. Cu cine s-a sărutat şi strâns îndelung în brațe (galerie foto+video)

11 Sep 2017 2238

Ce mănâncă deţinuţii de la Poarta Albă (document)

09 Sep 2017 1070

Administrația Națională a Penitenciarelor organizează concurs pentru Spitalul-Penitenciar Poarta Albă

13 Jul 2017 4158

O femeie a încercat să introducă un telefon mobil în Penitenciarul Poarta Albă. Cine este

27 May 2017 1414

Pregătiri pentru sărbătorile pascale Penitenciarul Poarta Albă cumpără cozonaci, ouă şi vopsea pentru ouă

01 Apr 2017 935

Condamnat identificat de polițiști și trimis în penitenciar

13 Mar 2017 677

Ofiţer al Penitenciarului Poarta Albă găsit spânzurat

10 Mar 2017 2719

Accident în apropiere de Penitenciarul Poarta Albă

10 Dec 2016 1752

Fraţii Caratană şi apropiaţii lor, încarceraţi la Poarta Albă

08 Nov 2016 1781

„Lecții de viață” Elevii Colegiului Național de Arte „Regina Maria”, în vizită la Penitenciarul Poarta Albă

31 Oct 2016 1834

Angajaţii Penitenciarului Poarta Albă refuză activităţile cu grupuri mari de deţinuţi

17 Oct 2016 1455

Sindicat OMNIA „Cerem demiterea conducerii Penitenciarului Poartă Albă“

14 Oct 2016 1115

Penitenciarul Poarta Albă cumpără saltele şi aşternuturi de la Divaflex SRL şi NGM Company SRL (document)

12 Oct 2016 1806

UPDATE Bărbați escortați și încarcerați la Penitenciarul de Maximă Siguranță Poarta Albă

28 Sep 2016 911

Astăzi, protest la Penitenciarul Poarta Albă și la spitalul penitenciar (document)

26 Sep 2016 1330

Proteste la Penitenciarul Poarta Albă și la spitalul penitenciar (document)

23 Sep 2016 1472

Condamnați prinși și încarcerați la Poarta Albă

23 Sep 2016 940

Constanța Sperau să scape de închisoare, însă oamenii legii le-au dat de urmă

21 Sep 2016 629

Reprezentanţi ai Penitenciarului Poarta Albă, la cea de-a III-a ediţie a Festivalului Național Interpenitenciar InterFest

14 Sep 2016 1124

Doi bărbați condamnați la închisoare cu executare, prinși

14 Sep 2016 701

Exclusiv! Corneliu Iacubov, „Împăratul Moldovei“, cazat la Poarta Albă, cere să fie eliberat condiţionat

06 Sep 2016 2952

Duba penitenciarului Poarta Alba, la Spitalul Județean Constanța

30 Aug 2016 2325

Nicușor Constantinescu, mesaj din penitenciar după moartea lui Virgil Coman

08 Aug 2016 1902

Deţinuţii de la Penitenciarul Poarta Albă nu au refuzat masa de seară

14 Jul 2016 1458

La Penitenciarul Iași, trei deținuți au escaladat acoperișul! A fost solicitat sprijinul structurilor locale ale MAI

14 Jul 2016 1088

Un deținut de la Poarta Albă se plânge că există viermi în mâncare și este mizerie în celule (video)

13 Jul 2016 1810

Protest la penitenciarul Poarta Albă! 200 de deţinuţi au refuzat să mănânce

12 Jul 2016 1338

Penitenciarul Spital Poarta Albă achiziţionează medicamente (document)

12 Jul 2016 1334

Mai mulţi deţinuţi de la Poarta Albă refuză să mănânce pâine

11 Jul 2016 1427

ANP face angajări pentru Penitenciarul Spital Poarta Albă. Iată care sunt posturile vizate

22 Jun 2016 3242

Se votează şi la penitenciarul Poarta Albă

05 Jun 2016 918

Angajat al Penitenciarului Poarta Albă judecat pentru abuz în serviciu, achitat definitiv

07 Apr 2016 984

Concurs de angajare la Penitenciarul Spital Poarta Albă

23 Mar 2016 3207

Puşcăria „vedetelor“ de la Poarta Albă are un nou şef

10 Mar 2016 3425

Cereri în vederea elaborării unor lucrări ştiinţifice Câţi condamnaţi din Penitenciarul Poarta Albă vor să scrie cărţi

03 Feb 2016 1208

Mai multe spații comerciale, scoase la licitație de Penitenciarul Poarta Albă

02 Jan 2016 1570

Se caută preot pentru Penitenciarul Poarta Albă

09 Dec 2015 1797

Agent al Spitalului Penitenciar, reținut Un decal al Universității „Ovidius” ar fi fost șantajat de un fals angajat al SRI

04 Nov 2015 795

Penitenciarul Poarta Albă modernizează sectorul vizite (document)

06 Oct 2015 1046