Pensionarii ar putea încasa cea de-a 13-a pensie. Cine va beneficia de acest venit

Proiectul celei de-a 13-a pensii se află pe masa parlamentarilor. Aleşii pregătesc dezbaterea unui proiect bombă care prevede introducerea acestui venit suplimentar ce urmează să fie acordat la cerere anual.

Parlamentarii, imediat ce se întorc din vacanţă, au în plan această propunere bombă, respectiv un proiect de lege care prevede introducerea celei de-a 13-a pensii, informează România TV.

De acest drept ar urma să beneficieze pensionarii care au drept de pesnie la un nivel sub salariul mediu brut, iar cea de-a 13-a pensie va fi acordată la cerere. Cuantul pensiei ar urma să fie, potrivit proiectului de lege, la nivelul unui salariu minim brut.

Inţiativa aparţine unui grup de 34 de parlamentari de la PSD şi UNPR (partid care a fost absorbit de PMP). Proiectul prevede acordarea anual, la cerere, a celei de-a 13-a pensie pentru persoanele cu o pensie sub nivelul salariului mediu brut pe economie şi care nu realizează alte venituri. Proiectul a fost respins de Senat şi va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for decizional.

sursa foto: ziare.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Pauca Elena

01 Nov, 2016 16:16

Modelu de la alte tari asa am fost furati ani de voi

Silvia Voinea

24 Sep, 2016 14:54

As vrea sa stiu cand sa merg la Casa de Pensii pt.depunerea cererii pt.a primi a 13-a pensie. Venitul meu lunar este de 796 ron.

Articole asemanatoare

Vești bune pentru pensionari! Pensiile ar putea fi livrate înainte de Paște

24 Apr 2024 419

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 817

Ministrul Muncii, Simona-Bucura Oprescu „Pentru recalcularea pensiilor nu trebuie să duceţi niciun document cu venituri realizate după 2001"

08 Apr 2024 926

Andreea Corina Băjenaru și Florina Silvia Popa Doi procurori din Parchetul General al României ies la pensie

07 Apr 2024 420

Instanța s-a retras pentru deliberări în procesul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța

05 Apr 2024 2303

Primarul Chițac a deschis proces Casei de Pensii a Ministerului Apărării! Începe judecata

04 Apr 2024 856

Decizie de ultimă oră în dosarul dintre Carmen Răducu și ITM Constanța. Iată ce au decis magistrații constănțeni

22 Mar 2024 902

Poșta Română Oficiul Poștal Constanța 6- „Cea mai bună șefă din lume a ieșit la pensie“

10 Mar 2024 745

Guvern Din septembrie 2024, se vor plăti pensiile recalculate

28 Feb 2024 852

Magistratul Corina Suzana Artene se pensionează! Președintele a semnat decretul

20 Feb 2024 517

Magistrații și-au declinat competența într-unul dintre dosarele deschise de fostul senator liberal, Puiu Hașotti

15 Feb 2024 902

Foștii procurori – inspectori judiciari Adina Florea și Silviu Ciocoiu, răspuns negativ de la Tribunalul Constanța (MINUTA)

12 Feb 2024 1044

Unii români vor primi peste 1.000 de lei în plus la pensie. Iată anunțului șefului Casei de Pensii

09 Feb 2024 1178

Procuror din Constanța, șef în Direcția Națională Anticorupție, la pensie! Mai avea doi ani din mandatul de conducere

07 Feb 2024 4314

Judecătorul Corina Suzana Artene, de la Tribunalul Constanța, răspuns pozitiv de la CSM pentru pensionare

07 Feb 2024 522