Percheziții de amploare la Penitenciarul Tulcea. Mai multe persoane vor fi conduse la audieri

Polițiștii prahoveni efectuează, în această dimineață, trei percheziții în județele Prahova și Tulcea la persoane bănuite de săvârșirea de înșelăciuni prin metoda "accidentul", surse judiciare declarând, pentru AGERPRES, că descinderi au loc și la penitenciarul din Tulcea.
 
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Prahova, din cercetări a reieșit că, în perioada iunie — octombrie a anului curent, persoanele în cauză ar fi indus în eroare victimele, contactându-le la telefon și spunându-le că o persoană apropiată este vinovată de producerea unui accident rutier grav.
 
"Pentru înlăturarea consecințelor penale ale accidentului, precum și sub pretextul acoperirii costurilor medicale generate de intervenția personalului medical, victimelor le-ar fi fost solicitate diverse sume de bani ce ar fi fost ridicați de complici. Prin activitatea infracțională, ar fi fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 90.000 de lei", conform sursei citate.
 
Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că descinderi au loc în acest dosar și la penitenciarul din Tulcea.
 
Patru mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele depistate urmând să fie conduse la audieri.
 
La activități participă polițiști ai Direcției Operațiuni Speciale — IGPR, luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale al IPJ Prahova, precum și jandarmi.
Acțiunea se desfășoară cu sprijinul lucrătorilor Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Sursa: agerpres.ro

Citește și: Oficial de la IPJ Prahova. Ce au descoperit polițiștii în urma perchezițiilor de la Penitenciarul Tulcea

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 567

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 558

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 752

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 241

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 513

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 506

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 488

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 365

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 249

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 525

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de camata si santaj

08 Apr 2024 270

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1267

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 616

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 619

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 487