Percheziţii domiciliare în Constanţa


Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Ordine Publică, beneficiind de sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale şi al lucrătorilor IJJ Constanţa au efectuat patru percheziţii la domiciliile a tot atâtea persoane suspectate de săvârşirea mai multor infracţiuni. Cei în cauză, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, sunt suspectaţi de comiterea mai multor furturi din societăţi comerciale, fapte comise în intervalul iunie-septembrie 2013, cu un prejudiciu total estimat la 60.000 lei. Cu această ocazie au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor o serie de bunuri de natura celor reclamate ca sustrase. Totodată, a fost depistat şi un bărbat din Constanţa, dat în urmărire naţională, întrucât se sustrăgea executării unei pedepse de 3 ani închisoare pentru furt calificat. Cercetările sunt continuate de către oamenii legii în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii faptelor cât şi a tuturor persoanelor participante la săvârşirea acestora, urmând a fi făcute propuneri legale prin unitatea de Parchet competentă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 563

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 442

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 624

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 600

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 835

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 264

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 537

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 516

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 498

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 377

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 255

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 541

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de camata si santaj

08 Apr 2024 277

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1291

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 646