Percheziţii în judeţul Constanţa, într-un dosar de furt calificat. Persoane reţinute

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Constanța, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și sprijiniți de lucrători ai Servicului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat două percheziții domiciliare pe raza județului Constanța, în urma cărora au reținut doi bărbați bănuiți de comiterea unei infracțiuni de furt calificat. Prejudiciul în cauză este de aproximativ 25.000 de lei.
 
Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de furt calificat din locuința unei femei, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Constanța, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și sprijiniți de lucrători ai Servicului pentru Acțiuni Speciale, au identificat doi bărbați, în vârstă de 31, respectiv 33 de ani, bănuiți de comiterea faptei.
 
Astfel, la data de 9 februarie a.c., cei doi bărbați ar fi pătruns, folosind chei potrivite, în locuința femeii în cauză, de unde ar fi sustras sume de bani în lei și euro, bijuterii din aur și 4 ceasuri de mână, creând un prejudiciu de aproximativ 25.000 de lei.
 
Pentru administrarea probatoriului în cauză, polițiștii constănțeni au efectuat, la data de 7 martie a.c., două percheziții la domiciliile celor doi bărbați, în municipiul Constanța, respectiv localitatea Cobadin, județul Constanța, unde au fost identificate o parte din bunurile sustrase (ceasuri și bijuterii).
 
Polițiștii i-au reținut inițial pe cei doi bărbați pentru 24 de ore, pe bază de ordonanțe, după care i-au prezentat instanței de judecată care a emis pe numele fiecăruia mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind introduși în C.R.A.P. al IPJ Constanța.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 821

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 536

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 791

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 547

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1331

Cinci suspecți reținuți pentru camătă și șantaj! Polițiștii BCCO Constanța au participat la descinderi (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 680

Procurorii DNA la sediul CJ Averea și interesele lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași! (DOCUMENT)

21 Mar 2024 6945

Procurorii DNA Constanța efectuează percheziții la Consiliul Județean Călărași!

21 Mar 2024 783

UPDATE Percheziții DNA la Primăria Capitalei!

15 Mar 2024 469

Percheziții în București și trei județe din țară! Președintele FC Rapid, Daniel Niculae, adus la audieri

14 Mar 2024 530

Percheziții într-un caz de corupție și fals! Bănuiții sunt cercetați pentru însușirea nelegală a unor bunuri imobile, aparținând unor persoane decedate

13 Mar 2024 624

Percheziții în Arad într-un dosar al Parchetului European de fraudă de 3 milioane de euro

13 Mar 2024 513

Medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, este așteptat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

13 Mar 2024 547

Medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1308

Constanța Avocatul uneia dintre pacientele medicului suspectat de vătămare corporală - „Clienta mea s-a ales cu o infecție gravă după intervenția chirurgicală“ (VIDEO)

12 Mar 2024 1445