Percheziţii în judeţul Constanţa la suspecţi de contrabandă cu ţigări. Ce au descoperit poliţiştii în urma descinderilor

În urma acțiunilor desfășurate, în ultima săptămână, pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare, polițiștii au depistat 13 persoane date în urmărire națională, au întocmit 85 de dosare penale, 34 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.
 
Potrivit Poliţiei Române, în perioada  8–15 iunie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., polițiștii de la transporturi din toată țara au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare.
 
Astfel, polițiștii au efectuat controale în 361 de stații de cale ferată şi au patrulat în 402  trenuri de călători. În urma verificărilor, au fost depistate 13 persoane date în urmărire națională și 9 minori lipsiți de supraveghere, aceștia fiind predați familiilor sau internați în centrele de plasament. De asemenea, polițiștii au identificat 7 persoane cu afecțiuni psihice, care au fost internate în unităţi spitaliceşti.
 
Polițiștii au întocmit 85 de dosare penale, în cadrul cărora se fac cercetări pentru comiterea de infracțiuni, majoritatea fiind fapte de furt, contrabandă, evaziune fiscală, braconaj piscicol, infracțiuni la regimul circulației, înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
 
De asemenea, polițiștii au depistat în flagrant delict 44 de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 54 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 32.000 de lei.
 
Au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, bunuri în valoare de peste 120.000 de lei, printre care pește, instrumente ilegale de pescuit, țigarete, carburant și alcool.
 
Cu titlu exemplificativ:
 
Potrivit Poliţiei Române, în perioada 9-10 iunie a.c., polițiști din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Constanța au depistat în flagrant delict, pe Dunăre, la kilometrul 260, cinci persoane, din județul Constanța, care ar fi transportat, cu o ambarcațiune, 6.000 de țigarete, de proveniență Republica Serbia.
 

De asemenea, polițiștii au efectuat șapte percheziții, atât la domiciliile persoanelor depistate în flagrant, cât și la două ferme aparținând acestora.
 
 În urma perchezițiilor, au mai fost descoperite următoarele:

 
- 33 de plase de pescuit comercial multifilare, precum și plase monofilament, a căror deținere este interzisă, cu lungimea totala de 1.550 metri;
 
-  un sistem de transbordare de combustibil confecționat artizanal;
 
-  un dispozitiv de pescuit electric, confecționat artizanal;
 
-  3 motoare de ambarcațiuni;
 
-  3.000 de țigarete;
 
-  38 de unelte de pescuit.
 
Bunurile, în valoare totală de peste 90.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării și continuării cercetărilor.
 
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal pentru contrabandă, contrabandă calificată, tăinuire, furt calificat, pescuit electric, deţinerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, pescuitul cu materiale explozive, pescuitul cu substanţe toxice şi narcotice de orice fel, precum şi folosirea armelor de foc în scopul omorârii peştilor sau altor vieţuitoare acvatice.
 
La data de 11 iunie a.c.,  instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 332

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 376

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 582

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 446

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 630

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 602

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 835

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 264

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 541

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 518

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 508

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 380

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 256

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 541

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de camata si santaj

08 Apr 2024 280