Stiri calde

Percheziții în mai multe județe, printre care și Constanța. Vizate, grupări infracționale specializate în skimming (galerie foto)

4 grupări, formate din 24 de persoane, sunt vizate de percheziţiile ce se desfăşoară de la primele ore ale dimineţii, pe raza județelor Argeș, Constanta, Gorj, Buzău, Ilfov și București.

Potrivit unui comunicat transmis de IGPR, membrii grupărilor sunt bănuiţi că ar fi clonat carduri bancare şi de carburant în ţări membre ale Uniunii Europene, folosind datele astfel obţinute pentru retrageri de bani şi alimentări cu carburant pe teritoriul altor ţări.

La data de 8 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești, efectuează 27 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Argeș, Constanța, Gorj, Buzău, Ilfov și București.

În activități sunt angrenați și polițiști specializați în combaterea criminalității organizate din București, Constanța, Gorj, Vâlcea și Buzău.

Activitățile au loc într-o cauză în care se efectuează cercetări faţă de 4 grupări, formate din 24 de persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Până la acest moment, în urma perchezițiilor, au fost ridicate cititoare de carduri provenite din ATM-uri, dispozitive de copiere și stocare a datelor cardurilor bancare, dispozitive prevăzute cu microcamere video pentru înregistrarea codurilor PIN, componente si instrumente necesare confectionarii unor astfel de dispozitive, precum și cannabis.

Din cercetări, s-a stabilit că, în perioada mai 2016 - decembrie 2018, persoanele în cauză ar fi confecționat și montat dispozitive de copiere a datelor cardurilor bancare, la ATM-uri din străinătate, respectiv dispozitive de copiere a datelor stocate pe carduri de alimentare cu combustibil, la terminale de plată amplasate în țări membe UE.

Clonele de carduri astfel obținute ar fi fost folosite la retrageri de numerar în țări precum Taiwan, Hong Kong, Republica Dominicană, precum și la alimentări cu carburant, în România și Luxemburg, unde membrii grupărilor ar fi alimentat în mod fraudulos, în interesul altor persoane, combustibil în valoare de aproximativ 50.000 de euro.

Astfel, au fost păgubite 25 de persoane vătămate din Suedia, Finlanda, Olanda, Italia, Danemarca, Belgia și Estonia.

20 de mandate de aducere vor fi puse în executare.

„Pentru soluționarea cauzei, polițiștii români au cooperat cu autorități judiciare din Suedia, Finlanda, Danemarca și Luxemburg, la sediul Eurojust fiind organizate reuniuni de coordonare.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din Poliția Română, iar la acțiune participă și luptători ai poliției Capitalei, precum și jandarmi” - au transmis polițiștii.

UPDATE. Oficial de la DIICOT

La data de 08.05.2019, procurorii D.I.I.C.O.T. Serviciul teritorial Pitești împreună cu ofițeri de politie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, București, Constanța și Serviciilor  de Combatere a Criminalității Organizate Gorj și Buzău, efectuează 27 de percheziții domiciliare pe raza  județelor Argeș, Constanța, Gorj, Buzău, Ilfov și a municipiului București, în patru cauze în care se efectuează cercetări faţă de 24 de suspecți, constituiți în cadrul a patru grupuri infracționale organizate, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat,  acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, fraudă informatică în formă continuată și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

În cauză s-a reţinut faptul că suspecții au confecționat dispozitive de copiere a datelor cardurilor bancare pe care intenționau să le monteze la ATM-uri amplasate în afara României, în spațiul UE, pentru a copia datele stocate pe banda magnetică a cardurilor bancare în scopul contrafacerii unor astfel de carduri.

Astefel, membrii grupurilor  au montat dispozitive de copiere a datelor stocate pe banda magnetică a cardurilor de alimentare cu combustibil la terminale de plată amplasate în străinătate, creând clone ale unor carduri autentice pe care le-au folosit la stații PECO din România, unde au alimentat în mod fraudulos, în interesul altor persoane, combustibil diesel în valoare de aproximativ 50.000 de euro.

Cu ocazia percheziţilor domiciliare au fost ridicate cititoare de carduri provenite din ATM -uri, dispozitive de copiere și stocare a datelor cardurilor bancare, dispozitive prevăzute cu microcamere video pentru înregistrarea codurilor PIN, componente si instrumente necesare confectionarii unor astfel de dispozitive, precum si  canabis.

De asemenea, cu ocazia unei percheziție domiciliat efectuate în judeţul Argeș a fost necesară tragerea unui foc de avertisment întrucât persoanele perchezitionate, după ce au  lovit un jandarm,  au încercat să continue agresiunea, cercetările urmând să fie extinse cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj.

Pe numele suspecților au fost emise 20 de mandate de aducere.

Pentru soluționare cauzei, autoritățile judiciare române au beneficiat de sprijinul autorităților judiciare din Suedia, Finlanda,  Danemarca și Luxemburg, la sediul Eurojust fiind organizate reuniuni de coordonare.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale și UTAI Pitești.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul jandarmilor din cadrul I.J.J. Argeș, Constanța, Gorj și Buzău și al lucrătorilor din cadrul DGPM București - S.A.S.

Pe numele suspecților au fost emise 20 de mandate de aducere.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Sursa foto: Poliția Română-DIICOT

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Permise de conducere contra unor sume de bani, în Giurgiu. Percheziții domiciliare. Sunt vizați mai mulți polițiști și instructori auto

19 Sep 2019 407

Percheziţii la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi de braconaj cinegetic

19 Sep 2019 314

Infracţiunile economice, în atenţia Poliţiei Române

16 Sep 2019 281

Controale și percheziții pentru combaterea ilegalităților cu arme și muniții

15 Sep 2019 384

Percheziţii în Techirghiol și în Eforie. Tineri arestaţi preventiv. Povestea îngrozitoare a unei fete de 16 ani

13 Sep 2019 5871

Cooperare polițienească Evaziune fiscală comisă de români, pe teritoriul Germaniei

11 Sep 2019 536

Percheziţii de amploare în mai multe judeţe din România, în trei dosare penale. Printre inculpaţi, funcţionari publici şi angajaţi MAI

11 Sep 2019 602

DIICOT Percheziții pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată

07 Sep 2019 488

DIICOT Șapte percheziții în Ploiești și Mizil, într-un caz de cămătărie și șantaj

05 Sep 2019 574

DIICOT Trafic de persoane în Timiș. Percheziții domiciliare la șapte suspecți

22 Aug 2019 537

Percheziţii la persoane bănuite de proxenetism

23 Jul 2019 891

DIICOT Percheziții domiciliare în Târgu Mureș. Trafic de droguri de risc

17 Jul 2019 536

Percheziții într-un dosar de nerespectare a regimului armelor și munițiilor

17 Jul 2019 426

Preotul acuzat de pornografie infantilă, din judeţul Constanţa, suspendat de la slujire de către Arhiepiscopia Tomisului

16 Jul 2019 892

Scandal mare în Arhiepiscopia Tomisului Percheziții la o biserică din județul Constanța într-un dosar de pornografie infantilă

16 Jul 2019 2553