Percheziții la persoane bănuite de înșelăciune prin metoda „caritas unguresc”

 
Astăzi, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române, cu  suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, efectuează opt percheziții domiciliare și la sediile unor societăți comerciale situate în municipiile București, Cluj și Miercurea Ciuc.
 
Acțiunea vizează un grup infracțional specializat în săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune și în desfășurarea unor activități de creditare specifice instituțiilor financiare, fără respectarea prevederilor legale în domeniu.
 
Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie 2015 – prezent, cele cinci persoane ar fi indus în eroare peste 350 de persoane, din județul Prahova și din județele limitrofe, prin metoda cunoscută sub denumirea de caritas unguresc.
 
Astfel, cei în cauză, prin folosirea unei societăți comerciale înființate în acest scop, prin intermediul căreia încheiau cu victimele așa-zise contracte de asociere în participațiune, s-ar fi angajat față de acestea să le acorde împrumuturi financiare în schimbul achitării unor rate lunare, fără însă ca această activitate de creditare deghizată să fi fost autorizată de Banca Națională a României.
 
În numeroase cazuri, deși victimele ar fi achitat mai multe rate lunare în avans, conform contractelor încheiate cu societatea comercială controlată de către bănuiți, aceștia nu ar fi remis sumele de bani promise ca împrumut.
 
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională, estimat până în prezent, este de peste 350.000 de lei.
 
În cursul acestei zile, vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, cinci persoane bănuite de implicare în activitatea infracțională, iar alte 50 vor fi audiate pentru stabilirea situației de fapt.
 
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, camătă, delapidare și desfășurarea, fără drept, de activități specifice instituțiilor de credit.
 

Activitățile se desfășoară cu sprijinul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al inspectoratelor de poliție județene Cluj și Harghita.



Sursa foto: bihon.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală! Vizate și sediile mai multor societăți comerciale

31 May 2023 555

Percheziții la Constanța la persoane bănuite de evaziune fiscală. Prejudiciul, aproximativ 1.800.000 de lei

30 May 2023 880

Percheziții la Constanța la un suspect de trafic de droguri de risc în formă continuată

26 May 2023 767

DIICOT, oficial despre ancheta de la CNCIR SA! Mai multe persoane reținute

25 May 2023 1802

DNA Percheziţii în Bucureşti şi alte două județe, într-un dosar care vizează achiziţii publice realizate în perioada 2022 – 2023

25 May 2023 572

4000 de membri, printre care și minori Reţea de traficanţi de droguri care vindea prin intervediul unui grup online, destructurată (FOTO)

25 May 2023 544

Percheziţii în două județe! Sunt vizate locații unde era practicată prostituţia şi erau distribuite substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive (FOTO)

25 May 2023 524

Acțiune de amploare! Percheziții la suspecți de trafic de droguri și trafic de persoane

25 May 2023 637

Percheziții la persoane juridice! Au fost emise facturi fictive în contabilitate, care atestă nereal vânzări către primării (FOTO)

23 May 2023 648

UPDATE. Percheziții în județele Constanța, Ilfov și Timiș! Vizat un bărbat acuzat de înșelăciune (FOTO+VIDEO)

23 May 2023 546

Percheziții la persoane suspectate de trafic de droguri! Un bărbat și o femeie, după gratii

18 May 2023 485

Percheziții Minoră exploatată sexual într-un apartament din Constanța! Arest prelungit pentru mai multe persoane

17 May 2023 931

Percheziții într-un dosar cu un prejudiciu de aproximativ 800.000 de euro! (FOTO+VIDEO)

17 May 2023 673

Percheziții la Constanța! Vizat un bărbat suspectat de bănuit de evaziune fiscală pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene (GALERIER FOTO)

16 May 2023 754

40 de percheziții în Mangalia! Ce au găsit mascații în casele suspecților. Pronunțare amânată

14 May 2023 954