Percheziții la suspecți de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește un milion de euro. Ce au stabilit anchetatorii

În această dimineață, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliției Române efectuează 6 percheziții, în municipiul Bucureşti și în județul Argeș, la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală.

Potrivit Poliției Române, din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că persoanele cercetate ar fi achiziționat, din spațiul intracomunitar, prin intermediul unei societăți comerciale pe care ar fi controlat-o, peste 300 de autoturisme, iar ulterior, le-ar fi comercializat către clienţi din România, fără a le înregistra în evidenţele contabile, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 5.200.000 de lei (peste un milion de euro), din care aproape 440.000 de lei îl reprezintă impozitul datorat pe venit, iar aproximativ 4.800.000 de lei reprezintă valoarea TVA datorată.                             
De asemenea, polițiștii vor pune în aplicare 7 mandate de aducere. 

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul specialiștilor criminaliști și al polițiștilor de la Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS), în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București. 

Totodată, suportul tehnic este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 549

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 440

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 622

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 591

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 834

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 264

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 536

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 516

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 497

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 377

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 255

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 540

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de camata si santaj

08 Apr 2024 277

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1291

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 644