Percheziții la suspecți de trafic de persoane. Cinci suspecți au fost reținuți. Ce au stabilit anchetatorii (galerie foto)

Polițiștii brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Brașov, București, Craiova și Mureș, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au efectuat două percheziții la locuințele unor persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane. Cinci membri ai grupării au fost reținuți.
 
Potrivit IGPR, la data de 11 aprilie a.c., polițiștii brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Brașov, București, Craiova și Târgu Mureș,  sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au acționat pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în trafic de persoane și proxenetism.
 
Membrii grupării sunt bănuiți că, în perioada mai 2017 – prezent, ar fi recrutat, adăpostit și transportat femei, în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituției, în Germania.
 
Astfel, au fost efectuate două percheziții la locuinţele din municipiul București ale persoanelor bănuite, au fost puse în aplicare 11 mandate de aducere, 9 în municipiul București, unul în municipiul Târgu Mureș și unul în municipiul Craiova.  
 
În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizați aproximativ 44.900 de euro, 300 g. de aur, două autoturisme și mai multe înscrisuri.
 
Polițiștii au depistat cinci persoane bănuite, trei bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între  22 și 50 de ani, care au fost reținute pentru 24 ore, ulterior fiind arestate preventiv pentru 30 de zile.
 
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR Infotrafic Județul Buzău -Trafic îngreunat pe DN 2

25 Jan 2022 220

Percheziţii la traficanţi de etnobotanice. Ce au găsit oamenii legii în locuinţele lor (GALERIE FOTO)

23 Jan 2022 540

DNA Șase firme urmărite penal în dosarul fraudării SC Economat Sector 5

21 Jan 2022 443

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă, întâlnire de lucru privind rezultatele României în prevenirea și combaterea traficului de persoane

20 Jan 2022 464

IPJ Bacău Buletin de presă - 12.01.2022

12 Jan 2022 330

Percheziții ale procurorilor DIICOT în mai multe județe. Vizați, suspecți care acționau prin metoda „loverboy“

06 Jan 2022 780

Arestare de ultim moment la Tribunalul Constanța!

06 Jan 2022 7001

IGPR Infotrafic Județul Brăila - trafic reluat pe DN 2B

04 Jan 2022 357

IGPR Infotrafic Județul Caraș-Severin - trafic restricționat pe DN 6, din cauza unui accident

04 Jan 2022 342

IGPR Infotrafic Județul Brașov - trafic restricționat pe centura Brașov, din cauza unui accident

04 Jan 2022 354

Un inculpat judecat în cel mai mare dosar de trafic de droguri din România, eliberat din Penitenciarul Tulcea!

29 Dec 2021 1691

IGPR Infotrafic Județul Neamț

27 Dec 2021 317

IGPR Infotrafic Județul Ilfov- Trafic întrerupt pe centura București

21 Dec 2021 334

IGPR Infotrafic Județul Suceava

20 Dec 2021 309

Județul Tulcea Trafic rutier întrerupt temporar în urma unui accident rutier. O persoană, încarcerată

17 Dec 2021 575