Percheziții la suspecții care spărgeau mașini în parcările de pe Autostrada Soarelui. Patru persoane au fost reținute

Poliţiştii din Călărași, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române, au efectuat 5 percheziţii în județul Argeș, la locuințele unor persoane bănuite că ar fi comis furturi cu un prejudiciu total de 26.800 de lei.

Potrivit Poliției Române, la data de 28 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliției Române, au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în județul Argeș.

Acțiunea s-a desfășurat într-un dosar penal aflat sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea de infracțiuni de furt, cu un prejudiciu de 26. 800 de lei, fiind vizate locuințele a patru persoane.

Din cercetări a reieșit că, în perioada septembrie 2017 – ianuarie a.c., mai multe persoane ar fi pătruns în autoturisme parcate în spațiile de servicii de pe autostrada A2 și de pe drumul european E79, de unde ar fi sustras bunuri și sume de bani.

Șapte persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași pentru audieri, patru dintre acestea fiind reținute.

Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

La activități au fost angrenați polițiști din Lehliu-Gară și din cadrul inspectoratelor de poliție județene Argeș și Dolj.

Sursa foto: Poliția Română

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Furturi și distrugeri la autoturisme, în Constanța. Bărbat de 39 de ani, arestat preventiv. Unde l-a găsit Poliția?

19 Apr 2024 606

IPJ ArgeșReținuți de polițiști

18 Apr 2024 234

IPJ Argeș Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice

16 Apr 2024 280

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 759

Elevii în prim-plan! Polițiștii din Constanța discută cu ei despre siguranță și responsabilitate

13 Apr 2024 460

Noi metode de escrocherie digitală sau când un simplu „da” poate duce la furt

13 Apr 2024 456

IPJ SibiuBărbați reținuți, cercetați penal pentru furt

11 Apr 2024 243

Acțiuni ale polițiștilor IPJ Constanța la o școală din Năvodari

10 Apr 2024 441

Caz șocant la Constanța! O minoră și doi tineri agresați într-o locuință de patru bărbați

10 Apr 2024 684

Crimă în Mangalia! Tânără ucisă şi băgată într-un geamantan. Azi, pronunțarea la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 653

Acțiuni ale polițiștilor în școli din municipiul Constanța și la Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu

09 Apr 2024 512

Poliția RomânăPersoane cercetate pentru furt de combustibil, prinse în flagrant delict

09 Apr 2024 313

În județul Constanța După ce au făcut autostopul, doi tineri au tâlhărit șoferul

09 Apr 2024 523

Județul Constanța. Bărbat de 63 de ani condamnat la închisoare pentru complicitate la furt

08 Apr 2024 479

Constanța Doi bărbați, reținuți după ce ar fi jefuit mai multe persoane în vârstă. Cum acționau bărbații

08 Apr 2024 591