Minori obligați să cerşească, prin procedee care au adus victimele în stare de aservire şi de lipsire de libertate

160 de poliţişti din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi Craiova, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti, împreună cu reprezentanţi ai D.G.A.S.P.C. Argeş efectuează, astăzi, 40 de percheziţii domiciliare, pentru probarea activităţii infracţionale a 90 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni de exploatare a persoanelor vulnerabile.
 
Din cercetări a reieşit că, din anul 2012 şi până în prezent, cei în cauză ar fi desfăşurat activităţi de comerţ cu material lemnos procurat atât legal, cât şi susceptibil a proveni din tăieri ilegale. Pentru comercializarea materialului lemnos, cei vizaţi ar fi recrutat mai mulţi bărbaţi, profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea lor de vădită vulnerabilitate, pe care i-ar fi transportat şi adăpostit la diferite gospodării, cu scopul de a-i supune la îndeplinirea de servicii în mod forţat.
 
Totodată, persoanele exploatate ar mai fi fost obligate la efectuarea de munci gospodăreşti sau la practicarea cerşetoriei. Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum și al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă. La acţiune participă jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş şi al Grupării Mobile de Jandarmi „Fraţii Buzeşti” Craiova.
 
”Astăzi, procurorii DIICOT – ST Piteşti efectueză un număr de 40 de percheziţii domiciliare pe rază unei localităţi din judeţul Argeş, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea mai multor grupuri infracţionale organizate specializate în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.
 
În cauza există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2008 şi până în prezent s-au constituit mai multe grupuri infracţionale organizate structurate pe baza relaţiilor de familie, care au recrutat un număr de aproximativ 40 de persoane minore şi majore, prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau acestea (persoane minore, persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice, cu situaţii materiale precare), în scopul exploatării prin supunerea la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat şi prin obligarea la practicarea cerşetoriei, prin procedee care au adus victimele în stare de aservire şi de lipsire de libertate.
 
În unele cazuri victimele era răpite din locuri publice (de lângă biserici, gări şi autogări) sau chiar din propriile locuinţe şi ulterior transportate de către membrii grupurilor infracţionale la domiciliile lor, unde aceştia prin constrângere forţau victimele să efectueze zilnic diverse munci şi activităţi atât în gospodăriile suspecţilor cât şi în proximitatea localităţii,respectiv : să mature în curte, să spele rufe,să îngrijească animale domestice, să taie ilegal arbori din pădurile din apropierea localităţii şi să transporte masă lemnoasă cu ajutorul cailor înapoi în gospodării unde lemnele erau încărcate în autoutilitarele suspecţilor care se deplasau cu acestea în zona de sud a României (în principal în jud. Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj) unde comercializau ilegal cantităţile de lemne sustrase.
 
Modalităţile de constrângere exercitate de către suspecţi, metode prin care victimele erau forţate să presteze muncile respective, constau în ameninţări repetate şi regulate şi lovituri aplicate victimelor în mod repetat şi regulat cu palmele, pumnii, picioarele, biciul şi diverse obiecte contondente, persoanele vătămate fiind aduse în stare de aservire şi lipsire de libertate în condiţiile în care acestea erau supravegheate permanent de către membrii grupurilor. De cele mai multe ori victimele nu primeau mâncare iar când primeau li se ofereau resturi de mâncare, erau legate (cu lanţuri sau chingi) sau încuiate pe timpul nopţii pentru că acestea să nu poată fugi iar unor victime li se aplicau tratamente umilitoare (erau dezbrăcate complet şi udate alternativ cu apă rece şi caldă; erau legate de mâini şi picioare şi puse să manace de pe jos, erau puse să se bată între ele pentru amuzamentul suspecţilor, li se aruncă mâncarea pe jos, etc). Există suspiciunea că unele dintre victime au fost violate sau abuzate sexual.
 
În cauza a fost începută urmărirea penală faţă de un număr de 40 de persoane care vor fi aduse la sediul DIICOT ST Piteşti în vederea audierilor.
Acţiunea a fost organizată cu sprijinul BCCO Piteşti, BCCO Craiova Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Argeş şi Gruparea mobilă de jandarmi Craiova Fraţii Buzeşti.
 

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale şi Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.
 
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedura penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, potrivit DIICOT.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 401

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 488

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 461

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 354

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 242

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 512

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de camata si santaj

08 Apr 2024 264

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1257

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 597

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 592

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 479

Investigația Parchetului European pentru remorchere! Cristian Antohi, directorul Tehnorex International, care a livrat vasele – „Toate probele au fost superioare Caietului de sarcini“ (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 924

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 1048

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 661

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 1148