Aseară, în jurul orei 20, pe strada
Marcus Aurelius din
Centrul Vechi al Constanței, la intersecția străzilor
Marcus Aurelius și
Callatis, bucăți mari din cornișa unei clădiri cu etaj și mansardă s-au desprins spontan, au căzut și s-au împrăștiat pe stradă.
Martorii au declarat că tineri dintr-un un grup, care se plimbau prin zonă, era să fie grav accidentați. Norocul lor a fost că în dreptul clădirii se afla parcat un autoturism, pe care au căzut mare parte din bucățile de zid, ei observând și ocolind, astfel, zona.
Un martor al incidentului a alertat de urgență
Poliția Locală, care s-a deplasat în scurt timp la locul cu pricina și a inserat o bandă reflectorizantă, pentr a avertiza turiștii, dar și localnicii care se plimbă în număr mare prin acea zonă.
Strada Marcus Aurelius este foarte vizitată, ea pornind din
Piața Ovidiu și terminându-se la intersecția cu strada
Artistide Karatzali, unde se află
Biserica Greacă, Metamorphosis.
Pe o rază de 100 de metri de la clădirea din care s-au desprins bucățile mari de cornișă se află nu mai puțin de șapte monumente istorice - printre care și
Vila Șuțu, aflată la doar câțiva metri - vizitate în permanență de turiști care, de multe ori, sunt însoțiți și de copii.
Polițiștii locali au dat asigurări că au sesizat
Disciplina în contstrucții și afișaj stradal, pentru a lua măsuri care să împiedice producerea unei tragedii în zonă.
Există însă o problemă administrativă majoră, deoarece
Centrul Vechi al Constanței, fiind sit arheologic și zonă istorică multiplu „protejată”, toate clădirile, chiar dacă nu sunt monumente istorice, se încadrează în Art.3 lit. b) din Legea nr.50/1991, conform OMC nr.2.828/24.12.2015, pentru modificarea anexei nr.1 la Ordinul ministrului culturii și cultelor nr.2.314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, și a Listei monumentelor istorice dispărute, cu modificările ulterioare, imobilele fiind situate în: Situl urban „Zona peninsulară Constanța”, Faleza Cazino, Poarta 1, Faleza Port Tomis, Faleza plaja Modern, bd. Ferdinand până la str. Atelierelor, str. Traian, bd. Termele Romane (fost Marinarilor), Cod CT-II-s-B-02832, nr.crt.486.
Astfel, conform Ordinului MDRL nr.839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/29.07.1991 și Art.11 alin. (3),
„dacă lucrările prevăzute la alin. (1), cu excepția celor prevăzute la lit. e) și j),
se execută la construcțiile menționate la art. 3 lit. b), este obligatorie emiterea autorizației de construire”.
Aceasta înseamnă că proprietarilor respectivelor clădiri li se poate întocmi dosar penal, dacă fac orice intervenție asupra clădirii, chiar și repararea unei cornișe, fără autorizație de construire.
Demersul administrativ pentru obținerea autorizației de construire poate dura câțiva ani.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: