Perla Majestic SA îşi caută dreptatea în instanţă

 
Pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat, pe 17 aprilie, dosarul cu numărul 2922/118/2013 la secţia de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect obligaţia de a face rejudecare.
 
Recurent reclamant este SC Perla Majestic SA, iar calitatea de intimat pârât o deţin SC Rhc City Crown SRL şi primarul municipiului Constanţa. 
 
Reamintim că în data de 14 martie 2013 s-a înregestrat dosarul cu obiect obligaţia de a face în care cererea a fost respinsă iar soluţia era: „respinge excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, ca nefondată. Admite excepţia inadmisibilităţii cererii completatoare. Respinge cererea completatoare ca inadmisibilă. Respinge cererea principală ca nefondată. Document: Hotarâre  380/2014  04.02.2014“.
 
S-a făcut recurs la Curtea de Apel Constanţa în data de 23 iunie 2014 în care a fost admisă cererea: „Admite recursul. Casează în parte hotărârea recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea fondului. Menţine dispoziţiile privind soluţionarea excepţiilor. Definitivă. (jud. MŞ)
Document: Hotarâre  1347/2014  05.11.2014“
 
Acum dosarul este la Tribunalul Constanţa pentru rejudecare. Primul termen va fi în data de 12 mai.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

S-a respins recursul. Zodiac 2000 SA, deținută de Perla Majestic SA, a chemat în instanță Primăria și Consiliul Local al Municipiului Mangalia

22 Feb 2024 700

Firme din Constanța Mandate prelungite pentru administratorii Jupiter SA!

10 Jan 2024 577

Ce se construiește Perla Majestic ridică cinci imobile de două etaje, în Mamaia Nord

12 Jan 2022 1681

Curtea de Apel, așteptată să se pronunțe azi în dosarul foștilor primari Radu Mazăre și Decebal Făgădău

29 Dec 2021 1900

Când se va pronunța Curtea de Apel în dosarul foștilor primari Radu Mazăre și Decebal Făgădău

08 Dec 2021 1920

Perla Majestic SA ridică noi imobile în Mamaia Nord. Unde vor fi amplasate

19 Nov 2021 1634

Trei hectare de teren din zona Popas Mamaia, revendicate în instanță! Un proces cu „jucători“ celebri

26 Jul 2021 3950

Acționarii societății Transilvania Estival 2002 SA, convocați. Ce decizii au luat

12 Jul 2021 1416

A fost prelungit mandatul președintelui CA de la Perla Majestic SA

02 Jun 2021 1431

Zi importantă pentru Radu Mazăre și Decebal Făgădău!

21 Apr 2021 3679

Acționarii Perla Majestic SA, convocați în ședință extraordinară. Vor un credit de două milioane de euro. Hotelul Majestic, ipotecat

18 Mar 2021 3772

Perla Majestic SA, firma controlată de Mohammad Murad, parte vătămată Radu Mazăre și Decebal Făgădău, foști primari ai Constanței, termen azi la tribunal

17 Feb 2021 3415

Tranzacții importante pe piața afacerilor din Constanța. Perla Majestic ar urma să devină acționar majoritar al firmei Zodiac 2000

15 Jun 2020 2647

Perla Majestic SA a devenit acționar unic în societatea Flamingo Estival 2002 SA. Decizia, publicată în Monitorul Oficial

26 Mar 2020 1617

Mai multe acțiuni ale firmei Zodiac 2000 SA vor fi vândute către societatea Perla Majestic SA

14 Mar 2020 1520