Persoană depistată în zona Gării CFR din Constanţa, în timp ce vindea ilegal ţigări


Astăzi, 15 ianuarie 2019, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat în zona Gării CFR o persoană, în vârstă de 29 de ani, care oferea spre vânzare ţigări fără timbru accizabil.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceasta deținea în vederea comercializării nelegale 47 pachete de țigări.

Persoana în cauză a fost  condusă la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru identificare, în baza prevederilor art.20 lit.h din Legea 155/2010, iar după stabilirea identității, femeia a fost sancționată contravențional cu suma de 1.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Menționam că această persoană nu se afla la prima abatere de acest gen, femeia a mai fost depistatată și sancționată contravențional de oamenii legii în cadrul unor activități similare de combatere a comerțului stradal neautorizat.

Pe această cale, solicităm cetățenilor să semnaleze orice act de comerț ilicit la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea/ soluționarea celor sesizate.

Sursa foto: Poliţia Locală Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul de lege care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice, adoptat de la Camera Deputaților

27 Feb 2024 538

Iată de când Crește, din nou, prețul țigaretelor

18 Feb 2024 808

Garda de Coastă Mii de pachete de țigări de proveniență duty free, ascunse și nedeclarate, descoperite de polițiștii de frontieră în portul Constanța (FOTO)

14 Feb 2024 743

Percheziții la Constanța și Năvodari! Vizați, suspecți de contrabandă cu țigări și deținere sau comercializare de substanțe dopante (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Feb 2024 1184

1,2 miliarde de lei recuperate și măsuri preventive în 2023. Raportul Poliției Române (FOTO)

21 Jan 2024 555

Femeie depistată de polițiștii locali, în timp ce comercializa țigări netimbrate, provenite din contrabandă

10 Jan 2024 932

​Focuri de armă și urmărire pe zăpadă pentru a opri o mașină încărcată cu țigări de contrabandă! (FOTO)

09 Jan 2024 917

Poliția de Frontieră Țigări de contrabandă descoperite pe Aeroportul Internațional Henri Coandă cu ajutorul câinelui Ebasa

26 Dec 2023 876

Poliția de Frontieră Română Aproximativ 4,4 milioane pachete cu ţigări, descoperite la frontierele României în primele 11 luni din anul 2023 (FOTO)

24 Dec 2023 650

Bărbat prins în flagrant la Medgidia în timp ce vindea ilegal țigări

18 Dec 2023 925

În județul Suceava Peste 20.000 de pachete de ţigări de contrabandă, în valoare de 240.000 lei, confiscate la frontiera de nord

10 Dec 2023 843

Cum a destructurat Poliția o rețea infracțională specializată în contrabandă cu țigări (FOTO)

03 Dec 2023 666

OMG Mare Nostrum Creștere alarmantă a deșeurilor pe plajele din România în 2023

28 Nov 2023 669

Poliția de Frontieră Captură de țigări în valoare de 1,5 milioane de euro, descoperite la Nădlac

27 Nov 2023 740

DGPL Un bărbat a fost descoperit în zona CET, Constanța, cu peste 100 pachete de țigări de contrabandă

23 Nov 2023 1127