Persoane urmărite, depistate de poliţiştii constănţeni

 
Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, împreună cu cei ai Postului de Poliţie Valu lui Traian, au identificat şi reţinut, ieri, pe Nicolae B. de 48 ani, care avea emis pe numele său un Mandat European de Arestare de către Tribunalul Penal din Verona - Italia, pentru comiterea infracţiunilor de „participare la un grup criminal, fraudă informatică, efectuarea de operaţiuni ilegale cu instrumente de plată şi carduri, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals”, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal Italian, pedeapsa maximă prevăzută de lege fiind de 5 ani de închisoare.
 
Nicolae B. a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa – Secţia Penală, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore şi a fost depus în CRAP Constanţa.
 
Totodată, aceiaşi poliţişti au depistat pe Nicușor A. de 41 de ani, din Galaţi, care locuia fără forme legale în municipiul Constanta, pe numele căruia Judecătoria Constanţa a emis, la data de 1 aprilie, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la o pedeapsa privativă de libertate de 4,6 ani pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la viol şi lipsire de libertate şi a fost încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.
 
De asemenea, poliţiştii SIC au depistat şi pe Mihai-Dumitru T. de 22 de ani, din Tuzla, pe numele căruia Judecătoria Constanţa a emis, ieri, un mandat de arestare preventivă pentru o perioada de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.
 
Cel în cauză a fost încarcerat în arestul IPJ Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 200 de persoane urmărite, depistate în ultima săptămână

27 Jun 2015 1628

Nicuşor Constantinescu a fost şters de pe lista persoanelor urmărite de Poliţia Română (RECHIZITORII)

16 Jul 2014 2804