Personalităţi din Constanţa în paginile Wikipedia. Veţi fi miraţi. Contemporanii noştri în Enciclopedia liberă

Wikipedia este un proiect de colaborare prin care creatorii săi şi-au propus crearea unei enciclopedii libere, cât mai completă și mai obiectivă.

Esența proiectului este natura sa comunitară; nu există aproape niciun fel de ierarhizare a utilizatorilor; orice persoană care vizitează Wikipedia poate edita aproape orice pagină, chiar fără să se înregistreze.

Cine contribuie?
Oricine este liber să participe. Nu este nevoie decât de acces la Internet și dorința de a participa la scrierea unei enciclopedii. Desigur, este de preferat ca editorii să se priceapă suficient de bine la subiectul articolelor pe care le scriu și să le poată redacta într-o limbă română corectă. De asemenea, trebuie precizat că editările răuvoitoare sau evident greșite sunt anulate imediat.
Pentru bunul mers al proiectului de-a lungul timpului s-a cristalizat un set de reguli pe care toți utilizatorii sunt rugați să le respecte. Ele se referă la conținutul articolelor și la comportamentul utilizatorilor. Regulile a căror respectare este considerată importantă se numesc „politici”, iar cele care au caracter de recomandare se numesc „îndrumare”.

Ei bine, după ce aţi citi şi aţi desluşit tainele Wikipedia, iată ce personalităţi ale Constanţei au fost trecute pe paginile acestei enciclopedii libere:
- Ion Bănescu primar al Constanței. Lui i se datorează înființarea în 1878 a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie
- Simona Amânar, gimnastă româncă, multiplă campioană olimpică și mondială, cetățean de onoare al Constanței
- Jean Constantin, actor, cetățean de onoare al Constanței
- Oleg Danovski, coregraf de talie mondială, cetățean de onoare al Constanței
- Nicolae Georgescu-Roegen, matematician și economist, întemeietor al bioeconomiei.
- Gheorghe Hagi, fost fotbalist, cetățean de onoare al Constanței
- Simona Halep, jucătoare de tenis

- Vasile Moldoveanu, tenor
- Gheorghe Parnica, muzician
- Ion Titoiu, artist plastic, cetățean de onoare al Constanței

- Harry Tavitian, muzician, cetățean de onoare al Constanței
- Cătălina Ponor, gimnastă, multiplă campioană olimpică și mondială
- Andrei Pavel, jucător de tenis
- Alexandra Stan, cântăreață.
- Alexandru Pesamosca, doctor chirurg, supranumit „îngerul copiilor”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian, trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO)

18 Mar 2024 1726

Un an de la moartea lui Dan Valentin Fătuloiu, fostul șef al Poliției Române!

11 Oct 2023 1140

8 august - Ziua Internațională a Pisicii

08 Aug 2023 927

Fostul primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, la ceas aniversar. Împlinește 55 de ani

05 Jul 2023 22744

Teatrul românesc în doliu! S-a stins din viață unul dintre cei mai mari regizori români. Mesaje emoționante transmise de foști elevi

19 Apr 2023 2297

Care sunt originile Zilei Păcălelilor. Ce nu este bine să faci în această zi

01 Apr 2023 1109

Cunoscutul actor american, Bruce Willis împlinește 68 de ani. Ce evenimente au mai avut loc în istorie pe 19 martie

19 Mar 2023 1162

Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește astăzi 93 de ani. Ce evenimente au mai avut loc pe 3 martie

03 Mar 2023 1266

Expoziția fotografică „În jurul lumii”, a exploratoarei Uca Marinescu, la Biblioteca Academiei Române

04 Jan 2023 1511

Daniela Vlădescu împlinește 66 de ani

10 Dec 2022 2526

Originar din Constanța, Mitropolitul celor două Americi, ÎPS Nicolae, își serbează astăzi patronul spiritual

06 Dec 2022 1581

Cinci ani de la moartea regelui Mihai, ultimul monarh al României

05 Dec 2022 1395

IPJ Constanța, lovitură de maestru în cazul bancomatului de la Pavilionul Expozițional! Cum au fost prinși principalii suspecți (VIDEO)

30 Nov 2022 3489

Surse Unul dintre suspecții din cazul bancomatului aruncat în aer la Pavilion, parte a grupării 'Ndràngheta - crimă organizată de tip mafiot

29 Nov 2022 2631

Eclipsă totală de Lună pe 8 noiembrie 2022. Unde se va putea observa

07 Nov 2022 2144