Pesta porcină Primele plăți compensatorii au ajuns la crescătorii de porci afectați de pierderea animalelor


Pentru controlul Pestei Porcine Africane (PPA), Guvernul României a aplicat măsuri suplimentare de monitorizare, control și combatere a bolii, astfel încât să se împiedice răspândirea virusului și să se limiteze pierderile generate de evoluția focarelor.

Totodată, au fost adoptate acte normative care reglementează compensarea pagubelor crescătorilor de porci cauzate de pierderea animalelor în acțiunile pentru lichidarea rapidă a focarelor de boală, dar și acordarea de stimulente financiare pentru notificarea cazurilor de porci mistreţi morţi şi pentru participarea vânătorilor la vânătoarea selectivă.

Fondurile necesare sunt asigurate de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu încadrarea în bugetul aprobat cu această destinație și rambursate ulterior de Comisia Europeană, în conformitate cu deciziile Grant.
Despăgubirile se acordă atât pentru animalele ucise în cazul măsurilor care se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boală, cât şi pentru pagube colaterale.

În cazul pestei porcine africane, este interzisă valorificarea produselor şi subproduselor de la animalele tăiate, ucise sau altfel afectate.
Despăgubirile se acordă în baza evaluărilor realizate de Comisia de evaluare care analizează şi aprobă valoarea de înlocuire a animalului/animalelor în funcţie de: valoarea genetică, valoarea zootehnică, sex, vârstă, greutate, starea fiziologică, categoria de producţie, preţul pieţei, la data când a avut loc acţiunea de lichidare a focarului de boală și valoarea unitară medie calculată pe baza sumei totale a despăgubirii animalelor sau a produselor în cauză.

Plata despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate se face la valoarea de piaţă în termen de 90 de zile de la tăierea, uciderea sau afectarea în alt mod a animalelor conform art. 2 lit. a) din Regulamentul nr. 349/2005/CE al Comisiei.

Prin focar de PPA se înțelege evoluția bolii într-o exploatație care numără unul sau mai mulți porci, la care s-a confirmat infecția cu virusul pestei porcine africane.

Până la această dată au fost finalizate 51 de dosare de evaluare (aferente despăgubirilor pentru gospodăriile populației), dintre care 34 au fost plătite, iar 16 urmează să fie plătite luni, 30 iulie. Suma alocată acestor despăgubiri este de 130.000 de lei (prețul acordat pe kg este cuprins între 8 și 12 lei, stabilit pe baza criteriilor mai sus menționate). Potrivit reprezentanţilor ANSVSA, toate cele 51 de dosare sunt din judeţul Tulcea.


40 de dosare de evaluare sunt în curs de finalizare, urmând a fi transmise către ANSVSA în scurt timp, restul de 349 sunt în diferite stadii de analiză în cadrul Comisiilor de evaluare organizate la nivel județean.

Până la finele săptămânii urmează a fi finalizate mai multe dosare de evaluare, inclusiv câteva din judeţul Constanţa.


"Reluăm apelul către cetățeni să anunțe imediat medicul veterinar sau Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Județeană orice caz de îmbolnăvire a porcilor din gospodărie, pentru că vor fi despăgubiți la valoarea de piață a animalelor! Prezintă un risc de răspândire a bolii carnea și produsele din carne provenite de la animalele bolnave, în condițiile în care virusul PPA rezistă până la 3-6 luni în produsele din carne de porc netratate termic și mai mulți ani in carnea de porc congelată. ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic", a transmis ANSVSA.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pestă porcină africană în Constanța! Sute de porci bolnavi. Ce a decis Prefectura Constanța?

25 Jul 2023 1291

Câte focare de pestă porcină africană sunt active, în prezent, în România. Datele ANSVSA

10 Feb 2023 1163

Un focar activ de pestă porcină africană, la nivelul judeţului Constanţa!

14 Nov 2022 2087

Focar de pestă porcină africană la o exploatație comercială din județul Timiș

12 Oct 2022 1277

ANSVSA Numărul focarelor de pestă porcină din România a scăzut la jumătate în doar o săptămână

30 Dec 2021 1693

Mihai Ponea-„Peste 20.000 de samsari vând porci vii şi carne de porc fără documente şi aşa s-a răspândit pesta porcină africană pe teritoriul României“

21 Nov 2021 1981

Prejudiciul este imens! Unul dintre cei mai mari jucători de pe piața preparatelor din carne, proces important la Constanța (document)

02 Nov 2021 4583

Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane Focar nou de pestă porcină africană, la Constanța

03 Sep 2021 2105

Focar nou de pestă porcină africană, la Constanța

20 Aug 2021 4645

Focar de pestă porcină africană, în județul Constanța

13 Aug 2021 2866

Situația la Constanța. Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane

08 May 2021 2135

DSV Constanța a achiziționat în nouă luni un incinerator mobil, în plin focar de Pestă Porcină Africană. Raportul controlului

07 May 2021 2877

Crescătorii de porci trebuie să respecte noi reguli. Proiectul de lege propus în contextul răspândirii pestei porcine africane

19 Mar 2021 2271

Patru focare active cu gripă porcină africană, în județul Constanța. Care este cel mai recent

12 Mar 2021 3424

Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane Judeţul Constanţa. 21 de mistreți găsiți morți și 24 vânați

26 Feb 2021 2004