Peste 164.000 de turisti se afla in acest week-end pe litoralul romanesc

Peste 164.000 de turişti sunt înregistraţi, în acest week-end, în unităţile de cazare de pe litoralul românesc, numărul fiind unul record pentru acest sezon estival, potrivit datelor furnizate de Asociaţia Litoral - Delta Dunării.

Potrivit unei statistici furnizate de către Asociaţia Litoral - Delta Dunării, 164.740 de turişti erau înregistraţi oficial, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în structurile de cazare, dar numărul total al acestora este mai mare, în condiţiile în care în statistici nu sunt cuprinse persoanele cazate la particulari sau în campinguri.

În acest week-end s-a înregistrat şi o premieră pentru acest sezon estival, Mamaia nemaiaflându-se pe primul loc în topul staţiunilor cu cei mai mulţi turişti. Astfel, cei mai mulţi turişti, respectiv 41.000, au mers să-şi petreacă acest sfârşit de săptămână la Costineşti, în timp ce la Neptun sunt 38.735 de turişti, iar în Mamaia 36.300 de persoane.

Alte câteva zeci de mii de persoane au ales să-şi petreacă vacanţa în alte staţiuni de pe litoral, peste 40.000 de turişti aflându-se în Năvodari, Eforie, Mangalia şi Vama Veche.

Cei mai puţini turişti cazaţi în structurile hoteliere se află în Constanţa - 1.006 turişti, Techirghiol - 1.360 turişti, Tuzla - 313 turişti, şi 23 August - 250 turişti.

Sursa: mediafax.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Primăvara își face simțită prezența în Constanța. Oamenii se bucură de soare (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 532

ZIUA LIVE Semiran Abdurefi, președinte USR Mangalia, candidat la fotoliul de primar al Municipiului Mangalia (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 946

ZIUA LIVE În ce direcție se îndreaptă orașul Mangalia? (VIDEO)

09 Apr 2024 663

Nava River Adagio a adus la Constanța turiști americani

03 Apr 2024 476

OMD Mamaia Constanța Destinația Mamaia Constanța - polul distracției de pe litoral în mini-vacanța de 1 Mai și Paște (FOTO)

02 Apr 2024 732

Trei turiști, răniți în Deltă, după ce un copac a căzut peste ei

13 Mar 2024 635

Planul Roşu de Intervenţie a fost activat Zeci de turiști blocați în telescaun pe Pârtia Prislop

13 Jan 2024 906

Județul Tulcea A crescut numărul turiştilor în Munţii Măcinului. Iată de ce

04 Jan 2024 1094

Tragedie înainte de Crăciun! O persoană decedată la munte! Alte 20 de turiști, salvați de salvamontiști

25 Dec 2023 1215

Recomandări din partea CFR Călători pentru turiștii care pleacă în vacanță cu trenul!

23 Dec 2023 994

Autoritatea Navală Română Doi turiști, din Ploiești surprinși de furtună, pe brațul Sf Gheorghe

20 Nov 2023 619

Un turist francez este căutat de salvamontiști în Munții Bucegi

30 Oct 2023 922

Numărul turiștilor străini atinge un nivel record într-o destinație mediteraneană, în ciuda incendiilor și caniculei!

23 Oct 2023 863

Direcția Județeană de Statistică (DJS) Constanța În august, a crescut numărul de turiști străini, pe litoral. Județul Constanța se află în fruntea clasamentului la sosirile de turiști, la nivel național

16 Oct 2023 888

OMD Mamaia – Constanța promovează litoralul românesc la Târgul de turism internațional WTM Londra

10 Oct 2023 1047