Peste 20 de percheziţii în Bucureşti şi Călăraşi! Iată de ce!



În dimineața zilei de 6 iunie a.c., polițiști din Călărași, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, efectuează 22 de percheziții la domiciliu, în județul Călărași și municipiul București, într-un dosar de contrabandă cu țigarete.  17 mandate de aducere vor fi puse în executare!

Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigarete.
 

Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada ianuarie – mai a.c., mai multe persoane ar fi achiziţionat, transportat, deţinut şi comercializat importante cantităţi de ţigarete provenite din contrabandă, precizează reprezentanţii IGPR

 
Polițiștii vor pune în aplicare 17 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, pentru audieri. 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 162

Poliția Română Un bărbat urmărit internațional s-a predat în Franța

19 Apr 2024 242

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 393

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 224

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 223

IGPR InfotraficTrafic dirijat pe DN 7

18 Apr 2024 239

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A2

18 Apr 2024 232

București După aproape 33 de ani de la teribila crimă - Bărbatul urmărit internațional, adus în țară pe 23 aprilie

17 Apr 2024 544

IGPR InfotraficJudețul Prahova-Trafic blocat pe DN 1B

17 Apr 2024 243

IGPR Infotrafic Transporturi agabaritice

17 Apr 2024 222

IGPR InfotraficJudețul Cluj - Trafic oprit pe centura Vâlcele-Apahida

17 Apr 2024 233

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 12

17 Apr 2024 224

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 7

17 Apr 2024 182

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A1 Deva-Nădlac

16 Apr 2024 227

UPDATE. Județul Constanța Trafic rutier oprit în localitatea Castelu în urma unui accident rutier (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1861