Peste două tone de peşte confiscate la Cernavodă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Cernavodă au oprit pentru control, sâmbătă seara, un autovehicul marca Mercedes, înmatriculat în Bucureşti, condus de cetăţeanul român F.N., în vârstă de 50 de ani.
 
Conducătorul auto a declarat poliţiştilor de frontieră că transportă, în compartimentele autovehiculului destinat transportului de peşte, diferite cantităţi de puiet din specia crap.
 
În urma controlului, în primele trei compartimente au fost descoperite cantităţi de peşte din specia specificată conform declaraţiei şi documentelor justificative prezentate, iar în celelalte trei compartimente au fost identificate 1.687,4 kilograme peşte din specia somn de dimensiune mare, 510 kilograme peşte din specia crap şi 7 kilograme peşte specia şalău.
 
Pentru cele 2.204,4 kilograme de peşte conducătorul auto nu poseda documente de provenienţă şi transport, astfel încât întreaga cantitate de peşte i-a fost ridicată în vederea confiscării şi continuarea cercetărilor şi lăsată în custodie unei societăţi comerciale din oraşul Hârşova.
 
Bărbatul este cercetat penal.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ela

17 May, 2015 08:21

Dati-le la orfelinate si aziluri de batrani, de fapt cat a mai ramad?

Articole asemanatoare

Peste o tonă și jumătate de motorină, confiscată la Cernavodă (galerie foto)

06 Sep 2016 3346