Petre Roman nu mai poate contesta raportul de incompatibilitate

 
Raportul de incompatibilitate al ANI în cazul lui Petre Roman nu mai poate fi contestat, după ce Tribunalul București a respins definitiv solicitarea deputatului de reexaminare a deciziei de anulare a cererii de chemare în judecată a Agenției Naționale de Integritate.
 
Petre Roman a depus contestație la Tribunalul București, în aprilie 2014, însă nu la instanța competentă să anuleze raportul ANI, respectiv Curtea de Apel București. Tribunalul București i-a respins în 9 septembrie 2014 acțiunea.
 
"A fost vorba despre o simplă eroare, un incident procedural. Din greșeală, instanța nu a luat în considerare faptul că domnul Roman nu a achitat taxa de timbru, întrucât nu ajunsese la dosarul instanței. (...) La momentul la care a fost introdusă acțiunea, domnul Roman nu a fost asistat de avocat. Era normal să nu cunoască procedura. (...) Au fost depuse înscrisuri. (...) A plătit taxa de timbre însă dovada achitării nu fost depusă la dosar", a spus marți avocata lui Petre Roman, Cristina Grecu, la Tribunalul București.
 
ANI a anunțat luni că raportul de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în cazul deputatului liberal Petre Roman a rămas definitiv prin necontestare.
 
Deputatul PNL Petre Roman a susținut luni că a contestat la Curtea de Apel decizia ANI, afirmând că, din cauza unor aspecte tehnice legate de derularea acțiunii în instanță, este posibil ca Agenția să nu fie la curent cu faptul că procedura este în curs.
 
ANI a constatat, în martie 2014, că Petre Roman se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deține, simultan, funcția de deputat și calitatea de persoană fizică autorizată.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ştiripesurse.ro Petre Roman PIERDE mandatul de parlamentar, în mod oficial

29 Jan 2015 3064