Petromidia, prima rafinărie atestată conform normelor europene de mediu

Rompetrol Rafinare - rafinăria Petromidia este prima unitate de profil din România care a încheiat cu succes perioada de tranziţie pentru alinierea instalaţiilor de producţie la cerinţele europene de mediu.

“Investiţiile realizate de Grupul Rompetrol şi KazMunayGas pentru creşterea capacităţii de prelucrare a rafinăriei la 5 milioane de tone ne-au permis şi o reducere semnficativă a amprentei şi a impactului activităţilor asupra mediului înconjurător. La acestea se adaugă şi súmele alocate pentru creşterea gradului de protecţie a mediului, valoarea totală a investiţiilor pe platforma Petromidia ridicându-se la peste 1,3 miliarde USD” declară Sorin Graure, directorul general Rompetrol Rafinare.

Recent, rafinăria Petromidia a obţinut din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa o nouă autorizaţie integrată de mediu, cu o valabilitate de 10 ani. Actul atestă faptul că operarea instalaţiilor de pe platforma Petromidia se realizează în acord cu cele mai ridicate standarde de performanţă şi de protecţie a mediului, stabilind totodată condiţiile şi parametrii de funcţionare a activităţilor (nivelul emisiilor în aer, apă şi sol, măsurile de gestionare a deşeurilor).

Perioada de tranziţie (excepţie cu caracter temporar de la aplicarea normelor comunitare) a fost acordată companiei în baza obligaţiilor asumate de România în cadrul procesului de negociere cu Comisia Europeană, aferente capitolului 22 "Protecţia mediului", şi a sarcinilor prevăzute în Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, respectiv transpunerea Directivei nr. 96/61/CE privind prevenirea şi controlul integrat al poluării.

“Suntem conştienţi de importanţa pe care o are protejarea mediului înconjurător în desfaşurarea activităţilor noastre. De aceea, acţionăm ca un membru responsabil al societăţii, respectând reglementările româneşti şi europene în acest domeniu. Prioritatea platformei Petromidia constă în creşterea gradului de protejare a Mării Negre şi a Lacului Sutghiol, a biosferei Deltei Dunării şi a ecosistemului aferent Canalului Midia, precum şi a localităţilor din Dobrogea”, a adăugat Sorin Graure.

În prima jumătate a acestui an, Rompetrol Rafinare a alocat peste 55 milioane USD pentru realizarea unor lucrări tehnologice programate - revizia şi modernizarea echipamentelor în acord cu noua capacitate de procesare a rafinăriei, creşterea gradului de siguranţă în funcţionarea instalaţiilor, respectarea prevederilor legale în domeniu ISCIR, dar şi realizarea unor proiecte pentru protecţia mediului, conform legislaţiei naţionale şi europene. De asemenea, compania a finalizat recent şi modernizarea instalaţiei de cocsare (investiţie de aproximativ 53 milioane USD), cu un rol important în respectarea normelor de protecţie a mediului. Petromidia este cea mai mare rafinărie din ţară, asigură peste 40% din capacitatea de rafinare a României, fiind aliniată la standardele BAT (Best Available Technologies).

În paralel cu mărirea capacităţii de producţie a rafinăriei Petromidia de la 3,8 milioane tone la 5 milioane tone de materie primă pe an, Grupul Rompetrol a dezvoltat şi alte proiecte adiacente precum construcţia terminalului din largul Mării Negre pentru aprovizionarea cu ţiţei, triplarea capacităţii de tranzit a produselor petroliere prin Dana 9 a portului Midia, reabilitarea parcului de rezervoare ţiţei şi produse finite, dar şi construcţia terminalului de import-export gaz petrolier lichefiat.

Grupul Rompetrol este deţinut integral de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan – KazMunayGas şi este prezent în 12 ţări, cu majoritatea activelor şi operaţiunilor în Franţa, România, Spania şi Sud-Estul Europei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat firma care operează Rafinăria Petromidia, după explozia de vineri

03 Apr 2024 528

IGSU despre pompierii care au participat la evenimentul de la Rafinăria Petromidia „Îi felicităm pentru modul în care au acționat!”

29 Mar 2024 1150

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1075

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1646

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1505

LIVE VIDEO+TEXT Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari! Planul Roșu de Intervenție, activat (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 19954

​Rompetrol Rafinare a început revizia generală a rafinăriei Petromidia de la Năvodari

08 Mar 2024 730

Directorul Casei de Cultură Constanța, decedat într-un accident rutier! Mergea la o înmormântare

20 Jan 2024 13858

Firme Constanța Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român SA actualizează contractul de împrumut pentru centrala în cogenerare de la Petromidia

02 Jan 2024 958

RETROSPECTIVĂ 2023! Incendii violente în județul Constanța! Elevi evacuați de la o școală din Constanța și Planul Roșu de Intervenție activat la Rafinăria Petromidia (GALERIE FOTO+VIDEO)

31 Dec 2023 1380

Schimbare în conducerea Rompetrol Rafinare! Cine a fost numit la conducerea companiei

25 Sep 2023 1415

Midia Marine Terminal a finalizat cu succes lucrările la terminalul offshore

01 Sep 2023 977

Explozia din Crevedia, în atenția specialiștilor de la INSEMEX Petroșani! Ce tragedii au investigat la Constanța

28 Aug 2023 1359

Doi ani de la explozia de la Rafinăria Petromidia! Cum s-a produs tragedia care a curmat vieți

02 Jul 2023 1461

Anchetă după explozia urmată de incendiu de la Petromidia! Specialiștii INSEMEX Petroșani cercetează cauza deflagrației

27 Jun 2023 1181