PICCJ. Numărul plângerilor penale înregistrate a ajuns la 386. Trei inculpaţi, arestaţi preventiv


În dosarul preluat de către Secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție numărul plângerilor penale înregistrate a ajuns la 386, fiind efectuate în continuare activități privind identificarea persoanelor care au fost implicate în comiterea violențelor, precizează printr-un comunicat de presă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de trei inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice (pentru doi dintre aceștia) și respectiv nerespectarea regimului armelor și munițiilor,în forma sustragerii unei arme (pentru cel de-al treilea). Cercetările continuă cu inculpații aflați în stare de arest preventiv, precizează PICCJ. 


La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureștiau fost înregistrate 22 de dosare penale, într-unul dintre acestea fiind începută urmărirea penală in personam, pusă în mișcare acțiunea penală și dispusă, totodată, măsura preventivă a controlului judiciar față de un inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și ultraj. În celelalte 21 de dosare a fost începută urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii uneia sau unora dintre următoarele infracțiuni:ultraj (17 cauze), lovire sau alte violențe (o cauză), distrugere (o cauză), instigare publică (o cauză), incitare la ură sau discriminare (o cauză), tulburarea ordinii și liniștii publice (o cauză), furt calificat (o cauză) și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase (o cauză).Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Recuperarea patrimoniului cultural Brățări preistorice din aur, aduse în țară. Dosar penal pentru furt calificat (FOTO)

20 Feb 2024 687

Judecătoarea Ana Maria Chirilă, din Suceava, reținută! Este acuzată de luare de mită, complicitate la trafic de influență și deținere de droguri pentru consum în formă continuată

12 Oct 2023 1877

Propunere de prelungire a arestului preventiv în dosarul Crevedia

27 Sep 2023 774

Știri justiție Procurorii Elena Rădescu și Oana Tătaru ies la pensie

30 Aug 2023 1040

Ancheta în cazul exploziilor de la Crevedia, preluată de Parchetul General (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Aug 2023 904

23 de percheziții domiciliare pentru introducerea în România de transporturi ilegale de tutun neprelucrat

17 Aug 2023 729

UPDATE Dosare deschise de fosta Secţie specială pe numele Laurei Codruţa Kovesi, clasate de Parchetul General

02 May 2023 1506

Medici rezidenți, cercetați pentru luare de mită, plasați sub control judiciar. Ce interdicții le-au fost impuse

23 Mar 2023 4214

Medic din Iaşi, reţinut în dosarul stimulatoarelor cardiace prelevate de la pacienţi decedaţi şi montate la alte persoane

18 Feb 2023 1026

Percheziții la mai multe cadre medicale suspectate că ar fi efectuat intervenții chirurgicale ce au pus în pericol viața pacienților (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Feb 2023 1357

Anunțul premierului! Pachetul de legi ale Justiției se va dezbate și aproba astăzi

24 Aug 2022 1152

Votul CSM privind refacerea luarea alegerilor în cazul a doi judecători, contestată de Parchetul General

26 Jul 2022 857

Oficial de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție despre cazul jurnalistei Emilia Șercan

05 Apr 2022 1128

Proiect pentru protecţia victimelor infracţiunilor, semnat de Parchetul General

07 Feb 2022 1245

PICCJ Control judiciar pentru agresorii care au lovit trei bărbați ce realizau un documentar despre tăierile ilegale

18 Sep 2021 1423