Piedone nu va plăti cauțiunea de 1,5 milioane lei dispusa de DNA

 
Tribunalul București a decis astăzi să revoce măsura controlului judiciar pe cauțiune dispusă de procurorii DNA în cazul fostului primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, în dosarul privind tragedia de la clubul Colectiv, notează agerpres.ro.
 
Judecătorii au admis astăzi o plângere a lui Piedone la decizia DNA din 18 decembrie 2015, prin care s-a dispus controlul judiciar și plata unei cauțiuni de 1,5 milioane lei, decizia fiind definitivă.
 
Vă reamintim, că în luna decembrie, DNA a decis că fostul edil trebuie să plătească o cauțiune de 1,5 milioane lei, iar la câteva zile distanță acesta a depus drept garanție un imobil și vehicule de epocă.
 
Fostul primar al Sectorului 4 a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizației de funcționare pentru clubul Colectiv. Apoi, procurorii l-au informat că au extins urmărirea penală și au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul său pentru fals intelectual și abuz în serviciu.
 
Conform datelor furnizate de către DNA, în perioada 12 noiembrie 2014 — 30 ianuarie 2015, Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis un acord și o autorizație de funcționare necesare desfășurării activității de către o societate comercială (alta decât SC Colectiv Club SRL).
 
Piedone a emis documentele administrative (acordul și autorizația de funcționare) pentru a autoriza funcționarea acestei societăți, însă prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că firma respectivă îndeplinea cerințele legale necesare avizării.


Sursa foto: ziarelive.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Surprize electorale Preşedintele Partidei Romilor, Nicolae Păun, se alătură PUSL

01 Apr 2024 629

Marian Vanghelie candidează pentru Primăria Sectorului 5

24 Mar 2024 778

Cristian Popescu – Piedone a anunțat că va deschide lista de candidaţi PUSL pentru alegerile europarlamentare

17 Mar 2024 635

PUSL și-a desemnat candidații pentru primăriile Capitalei

17 Mar 2024 619

Cristian Popescu Piedone cercetat de ANI. Replica, primarul Sectorului 5, București

28 Feb 2024 695

Piedone îi cere demisia lui Raed Afarat, după incendiul de la Ferma Dacilor. „ISU are o mare problemă”

30 Dec 2023 917

LIVE VIDEO + TEXT Președintele PUSL, Cristian Popescu Piedone alături de Gihan Eserghep, candidatul partidului la Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Nov 2023 2213

UPDATE Cristian Popescu Piedone și-a dat demisia din funcția de președinte executive al PUSL. De ce ar fi luat această decizie

07 Nov 2023 3657

Gihan Eserghep este candidatul PUSL la Primăria Constanța!

07 Nov 2023 1587

„Nu voi cere despăgubiri!“ Ce spune legea despre achitarea definitivă a lui Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5!

21 Jun 2023 1725

Dosar Colectiv Cristian Popescu Piedone va fi eliberat! Fostul primar al Sectorului 5, achitat definitiv

21 Jun 2023 2073

Constănțeanul Claudiu Ceti, șeful de cabinet a lui Cristian Popescu Piedone, iese din singura firmă pe care o deținea

23 Jan 2023 3001

Mesajul transmis de Cristian Popescu Piedone din pușcărie "Petreceți, orcilor! Petreceți și înjurați-mă!"

14 May 2022 1773

Fiul lui Piedone, mesaj după condamnarea tatălui său la închisoare. "Tată, eu știu că ești nevinovat! Pentru mine ești un erou!"

12 May 2022 2913

Primarul Sectorului 5 București, Cristian Popescu Piedone, condamnat la închisoare în dosarul Colectiv s-a predat la sediul Poliției Bragadiru

12 May 2022 1284