Pieton rănit grav de o mașină care a intrat pe trotuar. Șoferul a fugit de la fața locului

Poliţiştii caută un şofer care a intrat cu maşina pe trotuar, marţi dimineaţa, şi a rănit grav un tânăr, apoi a fugit de la locul accidentului, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Belciugan.
 

"Astăzi dimineaţă (marţi - n.r.), în jur de ora 3,00, un autoturism care se deplasa pe Calea Călăraşilor, dinspre strada Chişinăului către Bariera Călăraşilor, în apropierea intersecţiei cu strada Celulozei, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul autoturismului, a părăsit partea carosabilă şi a pătruns pe trotuarul din dreapta direcţiei sale de deplasare, accidentând un tânăr în vârstă de 28 de ani, taximetrist, din localitatea Movila Miresei. Până la sosirea echipajelor, şoferul a părăsit locul evenimentului", a declarat Laura Belciugan.


Tânărul lovit, de profesie taximetrist, a fost transportat iniţial la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, dar pentru că starea lui s-a agravat, a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului şi se fac în continuare cercetări în vederea identificării şi localizării conducătorului auto. 

AGERPRES

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1196

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 494

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 1164

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 232

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 673

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 687

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 634

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 832

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 302

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 599

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 564

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 952

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 915

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 256

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 848