Piloţii din MAI au efectuat, în primul trimestru al acestui an, peste 5.000 de ore de zbor în misiuni de salvare

5.000 de ore de zbor este numărul efectuat de piloții Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne  în primul semestru al acestui an, , cele mai multe misiuni fiind realizate de elicopterele special echipate pentru transportul și salvarea pacienților (SMURD).

Astfel, în urma  misiunilor de salvare a aeronavelor SMURD, au fost transportate, în aceeaşi perioadă,  la unități medicale pentru îngrijiri de urgență 1.891 de persoane aflate în situații de risc.

Acest bilanț al MAI a fost făcut public în contextul Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene.

Cu această ocazie, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a mulțumit întregului personal al Inspectoratului General de Aviație pentru rezultatele obținute în activitate și i-a felicitat pentru profesionalismul și responsabilitatea dovedite în misiunile desfășurate.

''O pondere importantă din activitatea Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne o reprezintă și misiunile de sprijin aerian pentru structurile operative ale MAI, fiind executate aproape 300 de ore de zbor în sprijinul Poliției Române, Poliției de Frontieră, Jandarmeriei Române, Direcției Generale Anticorupție și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. O componentă importantă a activității Inspectoratului General de Aviație al MAI a reprezentat-o, în această perioadă, participarea la misiunile internaționale din Grecia, la solicitarea FRONTEX. Elicopterele MAI de tip EC 135 au executat peste 260 de ore de zbor în aceste misiuni de supraveghere a Mării Mediteraneene, în contextul combaterii migrației ilegale'', se arată într-un comunicat al MAI, redact de Agerpres.

Vă reamintim că astăzi, pe 20 iulie,  este ziua Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul în calendarul liturgic ortodox, zi în care se sărbătorește Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sorin Grindeanu „Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța”

19 Apr 2024 57

Înotătorii de la CSM Constanța adună medalii la Campionatul Național (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 170

OMD Mamaia Vibrant și Inegalabil – 1 Mai și Paște pe litoralul românesc

19 Apr 2024 183

Primăria Constanța Întâlnire de lucru la Direcția Generală de Asistență Socială. Iată despre ce s-a discutat

19 Apr 2024 250

„Tradiții pascale la români. Încondeierea ouălor”, la Muzeul de Artă Populară Constanța

19 Apr 2024 208

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

19 Apr 2024 383

Firme Constanța Reînnoirea mandatului membrilor şi al preşedintelui CA, pe ordinea de zi a AGOA societății Proiect SA

18 Apr 2024 418

Vești bune pentru elevi și studenți! Se acordă un ajutor financiar pentru achiziționarea unui calculator sau laptop

18 Apr 2024 492

ISU Delta Tulcea în doliu! Plutonierul major (r) Ștefan Cabaua s-a alăturat eroilor din ceruri

18 Apr 2024 494

Deputatul Focșa bifează deja al cincilea partid în mai puțin de un mandat!

18 Apr 2024 506

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 468

Se întrerupe furnizarea energiei în perioada următoare în mai multe localități din județul Constanța. Vezi dacă ești afectat

18 Apr 2024 715

Constanța Comandamentul 1 Mai – Sărbători Pascale va monitoriza activitățile comerciale din zonele turistice din țară

18 Apr 2024 448

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1810

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 490