Planul lui Decebal Făgădău Florin Gheorghe desemnat director al RAEDPP

Astăzi a avut loc ședința Consiliului de Administrație al RAEDPP Constanța.

În cadrul ședinței s-a stabilit ca, de la 1 martie 2019 noul director să fie fostul deputat Florin Gheorghe, membru PSD. 

Mandatul actualului director, Mădălina Moțățăianu se încheie pe 1 martie. 

Aceasta afirma în urmă cu ceva timp că se gândește să solicite Consiliului de Administrație prelungirea mandatului, dar nu a mai făcut-o . Unele voci susţineau că nici primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău nu o mai dorea la conducerea Regiei. 

Florin Gheorghe este interimar pentru următoarele 4 luni, până la finalizarea selecției pe Ordonanța 109/2011 pentru funcția de manager. 

De asemenea, s-a încheiat și mandatul lui Gheorghe Tudorache director tehnic, iar Mădălina Motataianu a plecat din cadrul instituției. 

La ședința Consiliului de Administrație a participat și primarul Decebal Făgădău. 

La finele lunii martie va părări instituția și Lăcrămioara Bobe, directorul economic al RAEDPP,  iar peste două luni şi directorul Direcţiei Pieţe şi Târguri din cadrul RAEDPP - Ion Ciobanu. 

Mădălina Moţăţăianu a precizat pentru ZIUA de Constanţa că nu a mai dorit să continue activitatea în cadrul RAEDPP. "După 18 ani şi jumătate, plec cu fruntea sus. Nu am ce să-mi reproşez în legătură cu activitatea mea. Să fim sănătoşi, asta este cel mai important", a precizat Moţăţăianu.

”Obiectivul pentru următoarele patru luni îl reprezintă modificarea organigramei, mai exact angajarea de muncitori pentru lucrări mai mici ale Regiei. Astfel, licitații vor fi organizate doar pentru lucrări mai ample, de anvergură. Un alt obiectiv îl reprezintă definitivarea lucrărilor pentru 4 piețe din Constanța: Tic Tac, Brătăcei, Abator și Piața Filipescu. Din vară RAEDPP Constanța va avea propria seră, situată spre Ovidiu și realizată din buget propriu. Aici vor fi crescute plante și copaci, astfel ca în viitor să se renunțe la contracte precum cel cu Pomacost” – a declarat pentru ZIUA de Constanța, directorul interimar al RAEDPP Constanța, Florin Gheorghe.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța O firmă cu un singur angajat a semnat cu Administrația Fondului Imobiliar SRL. Iată ce contract și-a adjudecat (DOCUMENT)

01 Apr 2024 446

Justiție Constanța Procesul dintre AFI SRL și Olgun Expres SRL a ajuns la Judecătoria Constanța

23 Mar 2024 574

Administrația Fondului Imobiliar SA, fostă RAEDPP, obține și la Tribunal evacuarea Uniunii Județene a Pensionarilor din Constanța (MINUTA)

15 Mar 2024 725

Răsturnare de situație la Curtea de Apel Constanța Aurel și Florin Butnaru pierd procesul cu AFI SRL! La mijloc, un imobil din Mamaia

10 Mar 2024 930

Magistrații de la Tribunalul Constanța și-au declinat competența într-un dosar inițat de Administrația Fondului Imobiliar SRL

16 Feb 2024 476

Asociația Culturală Petre Țuțea, bună de plată către firma Primăriei Constanța! Tribunalul cere hotărârea prin care Uniunea Pensionarilor a învins Consiliul Local

13 Feb 2024 653

Proiectul de hotărâre, pe masa aleșilor locali constănțeni Două școli și o grădiniță din Constanța rămân fără terenuri (DOCUMENT)

13 Feb 2024 834

Fotoreportaj Piețele din Constanța, locul unde timpul a stat pe loc ani de zile (GALERIE FOTO)

02 Feb 2024 2242

Administrația Fondului Imobiliar SRL, deținută de Primăria Constanța, proces cu Asociația Petre Țuțea, pentru peste 5.000 de euro! Se așteaptă verdictul

31 Jan 2024 782

Mii de euro de plătit RAEDPP Constanța, actuală Administrația Fondului Imobiliar, evacuează Biblioteca Petre Țuțea

20 Oct 2023 1461

A pierdut la instanța de fond. Un nou termen are loc anul viitor AFI SRL la judecată cu un fost viceprimar al Constanței pentru un teren din Mamaia!

15 Oct 2023 1171

Administrația Fondului Imobiliar SRL, societatea municipiului Constanța, evacuează Uniunea Pensionarilor și-i cere în instanță mii de euro (MOTIVARE)

28 Sep 2023 2077

Licitații Constanța O clădire de pe strada Callatis din Zona Peninsulară intră în reabilitare. Bugetul depășește 400.000 de euro

22 Aug 2023 1223

A fost publicată în MO prelungirea mandatelor administratorilor de la Administrația Fondului Imobiliar SRL. Alexandru Marius Timofte, președinte CA

14 Jul 2023 1140

Locuințele ANL și Campusul Henri Coandă au trecut oficial în subordinea Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Constanța

02 Jul 2023 3195