Plecaţi la drum? Cum se circulă pe drumurile naţionale sau pe autostrăzi. Lucrări pe Autostrada Soarelui


Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă situaţia traficului la ora 07.30:

astfel, din cauza căderilor de zăpadă, circulația rutieră pe DN67C (Transalpina) este închisă până la data de 31.05.2019, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul kilometric 34+800 de metri şi 59+800 de metri, între localităţile Rânca (Gorj) şi Obârşia Lotrului (Vâlcea).

Pe Autostrada A1, circulaţia rutieră este închisă pe sectorul  Șoimuș – Simeria, între kilometrii 354 şi 369, pentru efectuarea lucrărilor de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva. Traficul se desfăşoară deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria – Deva, până la data de 15 noiembrie 2018, când se estimează finalizarea lucrărilor.

Pe Autostrada A2, pe sensul Bucureşti – Constanţa, au loc lucrări de reparaţii la sistemul rutier între kilometrii 68+700 metri şi 75+900 metri, circulaţia fiind restricţionată pe sensul către litoral, între localităţile Lehliu-Gară şi Drajna, judeţul Călăraşi. Traficul se desfăşoară doar pe calea 2 (Constanţa – Bucureşti), în ambele sensuri, pe câte o bandă de circulaţie, până la data de 04 noiembrie 2018.

Traficul rutier este îngreunat pe DN 1, în judeţul Braşov, la kilometrul 220, unde se execută lucrări la podul de la ieşirea din Şercaia spre Făgăraş, până la începutul lunii noiembrie 2018. Zona este semnalizată cu semafoare.

Până vineri, 2 noiembrie 2018, la ora 16.00, pe autostrada A1 Sibiu – Sebeş se execută lucrări la partea carosabilă (înlocuire rosturi de dilataţie), astfel:

- pe sensul către Sebeş, lucrări pe tronsonul kilometric 282 – 283 (afectate banda de urgenţă şi prima bandă);

- pe sensul către Sibiu, lucrări pe tronsonul kilometric 284 – 283 (afectată banda a doua).


De asemenea, până joi, 1 noiembrie 2018, la ora 16.00, pe sensul către Sibiu al autostrăzii A1 Sebeş – Sibiu se execută lucrări la partea carosabilă (reparaţii rosturi de dilataţie) la kilometrul 306+600 de metri, pe banda de urgenţă şi pe prima bandă.

Pe DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea, au loc lucrări de înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie ale podurilor, de la kilometrii 157+016 metri şi 157+762 metri, pe raza localităţii Milcoiu, şi la kilometrii 165+767 metri şi 169+760 metri, pe raza localităţii Aldeşti, judeţul Vâlcea. Până pe 14 noiembrie 2018, circulaţia va fi restricţionată pe câte un fir, desfăşurându-se alternativ, prin dirijare, cu ajutorul piloţilor de trafic, respectiv a semafoarelor electrice.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În atenția șoferilor Circulație restricționată, pe autostrada A2 București – Constanța, din cauza unor lucrări

16 Apr 2024 419

Primăria Constanța Continuă procesul de reabilitare a carosabilului pe strada Micșunelelor, tronsonul cuprins între străzile Mugurului și Amurgului

29 Mar 2024 407

UPDATE CTBUS Linia 5B are traseul deviat, în Constanța

12 Feb 2024 553

Primăria Constanța Continuă lucrările de reabilitare a carosabilului pe strada Ștefan cel Mare

15 Nov 2023 1002

Circulația pe strada Dacia din Constanța, restricționată pentru efectuarea unor lucrări

12 Sep 2023 726

Știri Constanța Continuă lucrările de reabilitare a carosabilului în cartierul Km 5 (FOTO)

05 Sep 2023 818

Atenție, șoferi! Se lucrează pe mai multe drumuri județene din Constanța

21 Aug 2023 927

Fotoreportaj Atenție, șoferi! Parcările de pe strada Mircea cel Bătrân din Municipiul Constanța sunt pe carosabil

14 Aug 2023 9239

Știri Constanța azi CT Bus anunță întârzieri ale mai multor autobuze

11 Aug 2023 884

Constanța Iată cu ce se confruntă cetățenii în urma lucrărilor de reabilitare a bulevardului Alexandru Lăpușneanu (FOTO + VIDEO)

03 Aug 2023 5886

FOTOREPORTAJ Cum se circulă pe bulevardul Ferdinand din Constanța, aflat în plin proces de reabilitare (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Jun 2023 1464

Cum se circulă în această dimineață pe drumurile și autostrăzile din țară. În ce zone se efectuează lucrări

30 Mar 2023 851

S-a dat startul lucrărilor unei noi parcări destinată riveranilor, situată pe strada Mircea cel Bătrân (GALERIE FOTO)

08 Feb 2023 1249

Atenție șoferi! Circulația pe Autostrada A2 București-Constanța, restricționată pentru desfășurarea unor lucrări

01 Nov 2022 1250

Lucrările de reabilitare a carosabilului se extind în cartierul Faleză Nord. Pe ce stradă vor continua intervențiile (GALERIE FOTO)

12 Jul 2022 1053