Plenul Comun al Parlamentului i-a validat pe Gabriel Grădinescu ca vicepreşedinte al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară

Plenul Comun al Parlamentului i-a validat luni pe Gabriel Grădinescu ca vicepreşedinte al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru sectorul instrumentelor investiţiilor financiare şi pe Ioan Gheorghe Ţara ca membru neexecutiv al aceluiaşi Consiliu, informează Agerpres.ro

În cazul lui Gabriel Grădinescu au fost exprimate 197 voturi pentru şi 74 împotrivă, iar pentru Ioan Gheorghe Ţara 199 voturi 'pentru' şi 72 'împotrivă'.

Postul de vicepreşedinte a devenit vacant după ce deputatul PSD Sorin Bota, care fusese validat de Parlament în 14 noiembrie pentru această funcţie, a renunţat la aceasta o săptămână mai târziu, pe 21 noiembrie.

Gabriel Grădinescu şi Ioan Gheorghe Ţara au primit avize favorabile din partea comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţe diferite, pentru funcţiile respective în ASF.

Locul de membru neexecutiv a devenit vacant după ce Gabriel Grădinescu a demisionat din acest post de membru neexecutiv pentru că a obţinut, pe 4 decembrie, avizul Comisiilor de specialitate ale Parlamentului pentru funcţia de vicepreşedinte ASF.

Pe 14 noiembrie, plenul comun al Parlamentului a validat noua conducere a Autorităţii de Supraveghere Financiară. Noul şef al ASF este Leonardo Badea, iar Elena Dascălu a fost validată în funcţia de prim-vicepreşedinte al acestei instituţii. 

Sursa: Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Digitalizarea Fiscului cu SRI mai are un pas. Urmează votul final la Camera Deputaților

17 Apr 2024 470

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 427

O propunere legislativă, depusă de PNL prevede instituirea programului de finanţare pentru studenţii români din diaspora

07 Apr 2024 508

Proiect de lege PNL pentru ca rovinieta să poată fi achitată în termen de cel mult 24 de ore

04 Apr 2024 545

A fost trimis de Guvern în Parlament proiectul prin care fugarii condamnaţi vor plăti costurile repatrierii (VIDEO)

21 Mar 2024 509

Parlamentul European solicită Federației Ruse să returneze României tezaurul național

14 Mar 2024 526

Dacian Cioloş deschide lista de candidaţi ai Partidului REPER pentru Parlamentul European

11 Mar 2024 637

Erika Isac vine la Massif, pe 17 martie, pe scena GOAT unde se va auzi și viralul manifest “Macarena”

08 Mar 2024 709

Marcel Ciolacu anunță că va fi modificat Codul administrativ. „Avem, până la 1 iunie, comasările de făcut“

27 Feb 2024 1134

LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta

21 Feb 2024 973

70% din operatorii de cazinouri din țară susțin restricționarea totală a publicității

20 Feb 2024 512

Preşedintele CE, Charles Michel, a anunţat că renunţă să ia parte la alegerile pentru Parlamentul European

26 Jan 2024 5804

Monument în cinstea luptătorului bulgar Stefan Caragea, ridicat la Tulcea

12 Jan 2024 796

USR cere ca Proiectul „Stop petarde!” să fie deblocat în Parlament și adoptat de urgență

03 Jan 2024 935

China Nouă responsabili ai armatei excluși din parlament. Iată de ce

30 Dec 2023 679