Plouă în județ Constanța sub cod galben!

Administratia Nationala de Meteorologie a emis o avertizare tip cod galben, valabilă astăzi între orele 12.50 si 14.00.

In zona central-estica a județului Constanţa - în special arealul delimitat de localităţile: Valu lui Traian, Medgidia, Silistea, Pantelimon, Cogealac, Sacele, Corbu, Navodari, Lumina, se vor semnala: frecvente descărcări electrice, grindina de mici dimensiuni, intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie, cantităţi de precipitaţii care vor atinge izolat 20 - 25 l/mp.

UPDATE, 13.25

Amintim că la ora 14.00 intră în vigoare o altă avertizare de vreme rea, care este valabilă până mâine la ora 20.00.

În intervalul precizat se vor semnala instabilitate atmosferică şi disconfort termic.

Astfel, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură. În aceste regiuni se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, posibil, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15...20 l/mp şi izolat, mai ales în Lunca Dunării şi în zona litoralului, 30...40 l/mp.

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 16 august, în estul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei, vremea se va menţine călduroasă, vor fi temperaturi maxime de 32...34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge local pragul critic de 80 de unităţi şi disconfortul termic va fi accentuat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Codul Galben și-a intrat în drepturi la Constanța! Imagini din traficul rutier în această dimineață (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 761

Vreme deosebit de caldă în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

01 Apr 2024 851

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

11 Mar 2024 652

Alertă meteo! Se strică vremea în toată țara! Când expiră informarea meteorologilor

06 Mar 2024 1075

Prognoza meteo pentru Dobrogea în zilele următoare. Cum va fi vremea la malul mării?

04 Mar 2024 1119

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

19 Feb 2024 636

Cod galben de vreme severă la Constanța cu intensificări ale vântului, polei și viscol!

07 Jan 2024 1762

Fotoreportaj Constanța Vremea frumoasă a scos constănţenii la plimbare pe faleza Cazinoului în prima zi de Crăciun (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Dec 2023 1735

Drumuri Județene Constanța, gata de acțiune la vreme severă

24 Nov 2023 833

Biciuit de ploi și vânturi nemiloase, Cazinoul din Constanța strălucește, suveran alb peste faleza cenușie (FOTO)

22 Nov 2023 3835

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

20 Nov 2023 1211

ANM Avertizare RO-Alert ! Cod roșu în Constanța

18 Nov 2023 3326

Primăria Constanța Orașul de la malul mării, sub avertizări cod galben și portocaliu de ploi și vânt puternic!

18 Nov 2023 1120

Știri Constanța azi Cod galben și portocaliu de vreme rea. Iată cum e vremea în municipiu (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Nov 2023 3692

Ploi și vânt puternic la malul mării! Recomandările Primăriei Constanța

17 Nov 2023 1177