Ploua mărunt şi des HCM şi viceprimarul Ploieştiului l-au condus pe ultimul drum pe tatăl preşedintelui CJC

Marin Constantinescu, tatăl preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, a fost condus ieri pe ultimul drum de către prieteni şi rude. Slujba religioasă a avut loc la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din cartierul Mihai Bravu al Ploieştiului. Marin Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani. A ocupat o serie de funcţii importante la instituţii din industria alimentară prahoveană, ultimul său loc de muncă fiind la Direcţia Comercială de la nivelul judeţului. Slujba religioasă a fost oficiată un sobor de trei preoţi la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Ploieşti. Unul dintre cei care s-au rugat pentru Marin Constantinescu a fost chiar protoiereul Ştefan Muşat. Sub o ploaie deasă, prieteni, rude şi apropiaţi ai lui Marin Constantinescu au participat la slujba din Ploieşti, printre cei prezenţi fiind şi viceprimarul Cristian Dumitru, consilierul judeţean Ludmila Sfârloaga şi primarul Constanţei, Radu Mazăre. De asemenea, la ceremonie a participat şi lotul de jucători ai formaţiei de handbal masculin HCM Constanţa. Dumnezeu să îl odihnească!

Sursa: http://telegrafuldeprahova.ro/

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Falimentul Telegraf Advertising SRL (fosta Conpress Construct) amânat pentru luna mai 2024

25 Jan 2024 887

Oficial! KLD Services SRL, din Constanța, intră în insolvență! (MINUTĂ)

04 Dec 2023 1070

Apropiat al foștilor conducători ai Constanței Sorin Strutinsky bagă în insolvență celebra companie KLD Services SRL!

23 Nov 2023 4666

Ce decizie a luat tribunalul în dosarul privind falimentul Telegraf Advertising SRL (fosta Conpress Construct)

20 Jun 2023 1520

Ana Ardeleanu împlinește 71 de ani! Poeta a fost colaboratoarea mai multor publicații constănțene

12 May 2023 1442

Copac căzut pe șinele de cale ferată la Costinești Halta CFR! A tras după el și firele de telegraf și stâlpul CFR! (GALERIE FOTO +VIDEO)

08 Sep 2022 1217

Telegraf Advertising SRL (fosta Conpress Construct), în faliment! Procesul merge mai departe, la tribunal

06 Sep 2022 1755

Mai multe mașini aparținând Telegraf Advertising SRL, vândute la licitații (DOCUMENTE)

25 Mar 2022 2465

18 februarie 1929. Prima transmisie de teatru radiofonic la Radiodifuziunea Română

18 Feb 2022 1582

Creditorii Telegraf Advertising, convocați în adunare. Care este ordinea de zi (DOCUMENT)

18 Feb 2022 1521

Știați că….? La această dată s-a utilizat pentru prima dată telegraful electric. Cine a realizat primul telegraf electric

11 Sep 2021 1443

#citeșteDobrogea Telefonie, telegraf și oficii poștale în România și Dobrogea (1895-1905) – (III) Situația în orașele și satele provinciei

17 Sep 2020 3140

#citeșteDobrogea Telefonie, telegraf și oficii poștale în România și Dobrogea (1895-1905) – (II) Taxe și tarife

12 Sep 2020 2913

#citeșteDobrogea Telefonie, telegraf și oficii poștale în România și Dobrogea (1895-1905) – (I) Pe drumul modernizării

10 Sep 2020 2200

Constanța Angajații Confort Urban încep demolarea unor chioșcuri Telegraf și Rodipet (galerie foto+video)

12 Aug 2020 2656