Stiri calde

PMP a stabilit data primului Congres. Vezi ce decizii se vor lua

PMP organizează primul Congres pe data de 7 iunie și își afirmă deschiderea pentru a participa la o construcție politică de dreapta, fără a fuziona cu alt partid, se arată într-un comunicat de presă.

În cadrul Congresului din 7 iunie, vor fi aleși președintele, vicepreședinții PMP, secretarul general şi cei doi secretari generali adjuncţi și va fi stabilită structura unui Consiliu Executiv Național, viitorul organ de conducere al partidului, care va fi compus din 24 de membri.

Candidaturile pentru președinția partidului se pot depune până în data de 5 iunie, la ora 14:00. La Congres vor participa aproximativ 1000 de delegați ai organizațiilor PMP din țară și din diaspora. De asemenea, într-o rezoluție adoptată astăzi, PMP își exprimă disponibilitatea pentru negocieri în vederea construirii unei platforme puternice de dreapta, condiția fiind ca aceasta să susţină patru puncte esenţiale promovate de PMP: o justiție independentă, continuarea luptei împotriva corupției, depolitizarea instituțiilor statului și aprofundarea procesului de integrare în structurile euro-atlantice. Rezoluţia stabileşte, totodată, că PMP nu își propune să fuzioneze cu niciun alt partid din România.
Președintele PMP, Eugen Tomac, a declarat: „Suntem pregătiți pentru discuții, dar trebuie să definim clar țintele care unesc partidele de dreapta. Vom analiza atunci când se va discuta despre candidatura de dreapta, pentru că obiectivul PMP este să nu permitem PSD să ajungă la Cotroceni. Trebuie însă discutat deschis care va fi acel candidat de dreapta credibil care să aducă toți românii în jurul unui proiect care să conțină și aspecte care fac parte din programul PMP”.
Liderul PMP a adăugat: „Mișcarea Populară are o linie foarte clară: susținem toate proiectele bune începute de Președintele Traian Băsescu pentru a consolida statul de drept, instituțiile statului român și parteneriatul strategic cu SUA. Linia politică pro-occidentală e fundamentală pentru securitatea și stabilitatea statului român și pentru a aduce bunăstare României. De aceea, credem că aceste repere sunt esențiale și nu sunt de negociat”.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Primarul comunei Cogealac a trecut la MP. Partidul lui Geoană, înghiţit la Constanţa de Mişcarea Populară a lui Traian Băsescu

07 Mar 2016 2372

Sebastian Lăzăroiu „Obiectivul Mişcării Populare e să-l susţină pe Traian Băsescu pentru funcţia de prim-ministru”

13 Nov 2013 772

InfoSudEst.ro Un lider important al Mișcării Populare dezvăluie problemele financiare ale partidului!

04 Oct 2013 1109

Cine este Felicia Ovanesian, liderul interimar al Organizaţiei Municipale a Mişcării Populare Constanţa

24 Aug 2013 5580

Avocata Felicia Ovanesian, lider interimar la Organizaţia Municipală a Mişcării Populare Constanţa

23 Aug 2013 1651

Primarii ar fi vrut ca partidul să meargă singur în alegeri PDL Constanţa, între pro şi contra Mişcării Populare cu inima pe fond verde

12 Mar 2012 2468

PNTCD a primit acordul sa coaguleze miscarea crestin-democrata

01 Feb 2005 458