PMP Constanţa preferă traseiştii politici… Aspiranţi cu experienţă electorală se vor primari

Organizația județeană a Mișcării Populare Constanța sau a Partidului Mişcarea Populară având în vedere ultima decizie a instanţei, şi-a etalat noile achiziţii. Cei trei care au decis să se “mişte popular” au fost prezentaţi ca aspiranţi la mandatele de primari în localităţile din care provin.
 
Preşedintele filialei judeţene Mişcarea Populară, Claudiu Iorga Palaz, şi-a început prezentarea cu cel care, până nu de mult, era progresist de bază în comuna Tuzla. Este vorba despre Marian Sărăcilă. Funcţia de primar l-a ocolit mereu pe Sărăcilă, cea de viceprimar fiindu-i „dedicată”, două mandate ocupând acest post (n.r. 2004-2008; 2008-2012). În primăvara anului 2010, Marian Sărăcilă era reconfirmat, cu unanimitate de voturi, preşedinte al organizaţiei PNL Tuzla. Doi ani ami târziu, acesta candida pentru funcţia de primar al comunei din partea UNPR, formaţiune în care a venit, dintre liberali, în toamna anului 2011. Sărăcilă a fost condamnat pentru ultraj la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare, iar în anul 2012 a candidat pe listele UNPR, dar nu a fost validat după alegeri de ceilalți consilieri locali.
 
Citeşte şi:
Scandalul cu motocicliştii
Cum a închis tribunalul dosarul penal al fostului vice de la Tuza

Acum, Marian Sărăcilă a semnat deja adeziunea la MP, iar Palaz i-a dat vestea mult dorită: va candida prntru funcţia de primar al comunei Tuzla. Modestia nu l-a părăsit nici de această data pe Sărăcilă, care a declarat că s-au făcut nişte sondaje de opinie, iar el sta foarte bine în preferinţele electoratului şi „sigur voi ieşi primar”.
 
O altă achiziţie a popularilor constănţeni este consilierul local Remzi Bolat din Murfatlar. Acesta este consilier local, mandat obţinut pe liste PPDD. Mai mult, în primăvara anului 2012, reprezentanţii PPDD decideau că, pentru funcţia de primar al localităţii vor merge pe mâna lui Remzi Bolat. „Nu am mai făcut parte din niciun partid politic până acum. M-am înscris în Partidul Poporului în luna noiembrie a anului trecut şi sunt prim-vicepreşedinte al filialei de la Murfatlar, care are aproximativ 200 de membri”, afima Remzi Bolat în aprilie 2012. De acum se va mişca şi el popular, iar în vară va reveni în competiţia pentru şefia administraţiei publice locale din Murfatlar. De profesie technician, Bolat este consilier vânzări şi, în Consiliul Local Murfatlar, este membru în Comisia pentru dezvoltare economico-socială, buget finanţe, administrarea domeniului public şi privat. În faţa presei, Bolat a declarat că mai poartă discuţii cu doi-trei consilieri locali pentru a trece la Mişcarea Populară.
 
Cel din urmă prezentat ca proaspăt membru PMP a fost Lucian Constantin, consilier local din partea PSD în comuna Nicolae Bălcescu. El a declarat că în prima şedinţă a CL Nicolae Bălcescu va renunţa la mandatul de ales. Totodată, potrivit afirmaţiilor sale, despărţirea de PSD s-ar fi produs „din cauza blaturilor dintre PSD şi PNL”. Blaturi despre care nu a vrut să scoată o vorbă sau să dea vreun indiciu pe motiv că se teme de represalii. Cert este că, pe 5 iunie, Lucian Constantin va apărea pe buletinul de vot pentru Primăria Nicolae Bălcescu din partea PMP sau MP… Oricare ar fi denumirea şi sigla formaţiunii, şef pe linie de partid îi va fi tot Claudiu Palaz.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul în care a fost condamnat un fost viceprimar din Constanța se va rejudeca în parte. Cine este vizat

14 Jun 2022 1215

Un fost viceprimar din județul Constanța, condamnat definitiv! Procurorii Anticorupțiue, nemulțumiți. Când se va lua decizia finală

19 May 2022 2258

Oficial! Marian Sărăcilă, fostul viceprimar din Tuzla, condamnat definitiv

21 Nov 2021 2535

Fonduri europene Pronunțare amânată în dosarul lui Marian Sărăcilă, fostul viceprimar din Tuzla

17 Jun 2021 1617

Fonduri europene Punct final în procesul lui Marian Sărăcilă, fostul viceprimar din Tuzla

18 May 2021 2882

Fonduri europene anchetate de DNA Constanța Marian Sărăcilă, fostul viceprimar din Tuzla, condamnat. Dosarul, în apel

12 Apr 2021 2928

Dosarul în care fostul viceprimar din Tuzla, Marian Sărăcilă, a fost condamnat în primă instanţă va fi rejudecat

03 Oct 2017 2589

Fostul viceprimar din Tuzla, Marian Sărăcilă, condamnat. Trebuie să achite zeci de mii de lei către APIA

13 Aug 2016 3771

Consiliul Local Tuzla, primul legislativ din sudul judeţului Constanţa „cu acte în regulă”

24 Jun 2016 4620