PNL respectă sentinţa în cazul lui Dan Voiculescu

Partidul Național Liberal (PNL) respectă sentința Curții de Apel București în dosarul ICA și susține exercitarea libertății de expresie a ziariștilor de la grupul de presă Intact, potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă de senatorul liberal Sorin Roșca Stănescu, conform Agerpres.
 
"Partidul Național Liberal a luat act de sentința Curții de Apel București în dosarul ICA, precum și de toate măsurile adoptate cu această ocazie privind confiscarea extinsă, în vederea recuperării prejudiciului stabilit. PNL respectă, ca de fiecare dată, orice hotărâre judecătorească, indiferent de asprimea ei, dar, în același timp, întrucât consecințele sancțiunii penale vizează și un trust de presă, susținem, așa cum am făcut-o întotdeauna, în mod energic, exercitarea libertății de expresie", se arată în comunicatul citat.
 
Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 384

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 429

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 631

Proiectul de lege a ajuns la Camera Deputaților Radarele poziționate în mod vizibil, cu însemnele distinctive ale Poliției Rutiere!

18 Apr 2024 345

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 656

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2124

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu dezbătute cu cei doi candidați PNL

16 Apr 2024 463

Surse Cătălin Cîrstoiu depune săptămâna viitoare candidatura pentru funcţia de primar general al Capitalei

15 Apr 2024 501

Candidatul PSD-PNL pentru Primăria București, Cătălin Cîrstoiu, exclude o retragere a sa din cursa pentru fotoliul de primar

15 Apr 2024 432

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu

15 Apr 2024 552

Proiect PNL pentru a completarea Legea Cooperativelor Agricole nr. 566/2004!

14 Apr 2024 462

Tulcea Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii porturilor de la Dunăre

13 Apr 2024 403

LIVE TEXT + VIDEO PNL Tulcea își prezintă, azi, echipa în perspectiva alegerilor din acest an. Printre invitați se află și Nicolae Ciucă

13 Apr 2024 737

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 841

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 650