Poliţia Locală. Acţiuni de igienizare şi dezafectare a unor adăposturi improvizate din municipiul Constanţa. Ce au găsit pe Valea Portului

În data de 25.01.2018, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală, în colaborare cu lucrători din cadrul Secției 5 Poliție, reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Serviciului Public de Asistență Socială Constanța, Grupării de Jandarmi Mobilă Tomis Constanța și lucrători ai firmei de salubrizare SC. Polaris M Holding au acționat în sistem integrat pe raza municipiului Constanța, în zona Valea Portului- Poarta 5, în scopul igienizării și dezafectării unor adăposturi improvizate.

În cadrul acțiunii s-au desfășurat următoarele operațiuni:
-au fost legitimate 11 persoane ( zece adulți și un minor);
-s-au aplicat un număr de 8 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4350 lei.
-s-au luat măsuri de igienizare a zonei de către lucrători ai SC Polaris M Holding SRL.

"Menționăm faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod periodic, în scopul prevenirii și combaterea încălcării normelor legale în vigoare.", transmite Poliţia Locală.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Raifa

24 Feb, 2018 20:17

Deci oameni nu au casa si ei dau amenzi ???Despre ce vorbim??Cum se gandeste in tara asta??Asa rezolvam prob.acestea?? Noi inebunim de ce vedem citim auzim de felul cum actioneaza institutiile astea ale statului!!!!

Cetățeanul

26 Jan, 2018 10:04

Treabă serioasă, cu s-or fi legitimat și cum vor plăti amenzile....

Articole asemanatoare

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 383

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 427

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 801

Sancțiuni drastice pentru încălcările legate de gestionarea deșeurilor în Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 461

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 415

Cumpărări directe! Medgidia. Se extinde sistemul de supraveghere stradală! GMB Computers SRL se va ocupa de lucrări

08 Apr 2024 568

Primăria Mangalia cumpără de la Universal Grup SRL uniforme pentru poliția locală!

05 Apr 2024 519

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 650

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 714

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 662

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 741

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 479

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 601

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 905

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1135