Poliţia Locală ia măsuri pentru combaterea încălcării normelor legale în vigoare

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acționat în perioada 20.07.2018- 03.09.2018, pe raza  de competență în scopul verificării operatorilor economici care tulbură ordinea publică prin zgomote ce depășesc nivelul admis.

În perioada menționată au fost efectuate 587 de verificări în diverse locații din Stațiunea Mamaia, Plaja 3 Papuci, Modern, Tataia cât și alte zone de interes din municipiul Constanța.

În acest sens au fost efectuate un număr de 51 de măsurători sonomotrice.

Dintre acestea s-a constatat că în:
•     30 dintre măsurători s-a depășit nivelul de zgomot admis, fapt pentru care au fost întocmite 27 de procese verbale de constatare și sancționare a contravenției, iar alte 3 cazuri sunt în curs de soluționare.
•     21 de măsurători nu s-a depășit nivelul maxim admis;
 
Pe lângă acestea au fost aplicate 5 amenzi contravenționale  fără o măsurătoare sonometrică prealabilă, în locații unde agenții constatatori au considerat că era evidentă depășirea nivelului de zgomot admis.

La nivel general au fost aplicate 33 de amenzi  contravenționale în  valoare totală de 37.400 lei după cum urmează:

-28 de sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
-1 sancțiune conform prevederilor Legii 60/1990 prvind organizarea și desfășurarea adunărilor publice .

-4 sancțiuni conform prevederilor O.U.G nr.195/2005 privind protecția mediului 

În afara sancțiunilor contravenționale principale aplicate, pentru un  număr de  6 operatori economici a fost dispusă și sancțiunea complementară de suspendare a activității comerciale  pe o perioadă de 30 de zile.


Reprezentanților legali ai unităților de alimentație publică la limita cărora au fost efectuate măsurători sonometrice, li s-a adus la cunoștintă pe bază de proces verbal concluziile și recomandările organelor de control.

Conform STAS limitele maxime sunt următoarele:
•     La limita spațiului comercial 65 dB;
•     La limita clădirii rezidențiale 45 dB;
•     În interiorul clădirii rezidențiale 30 dB

Ca măsură preventivă, se recomandă agenților economici să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale în vigoare cu privire la desfășurarea activităților comerciale și să nu producă disconfort locuitorilor din vecinătate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 523

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 395

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 504

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 797

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 990

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 732

Cambela Prod SRL, controlată de afaceristul Bela Tănase, a pierdut procesul cu Poliția Locală Constanța

05 Mar 2024 1068

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 725

O femeie și un bărbat acuză angajați ai Poliției Locale de purtare abuzivă. Oficial de la IPJ Constanța

01 Mar 2024 616

Justiție Constanța SC Mega Image SRL, la judecată cu Direcția Generală Poliția Locală Constanța

25 Feb 2024 621

Comprest Util SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

24 Feb 2024 675

Afișajul stradal, în atenția polițiștilor locali din Constanța! Ce nereguli au fost constatate

22 Feb 2024 616

Amenzi cuprinse între 500 și 1000 de lei Drepturile și obligațiile deținătorilor animalelor de companie din municipiul Constanța!

20 Feb 2024 578

Controale ale polițiștilor locali în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi (FOTO)

15 Feb 2024 567

Constănțeanul supărat Acuzații la adresa Primăriei - „Lucrările din Inel 2 sunt făcute pe trotuar cu tevi deja corodate“

15 Feb 2024 1298