Stiri calde

Poliția Română, controale în târguri, piețe și societăți comerciale


Poliția Română pentru combaterea braconajului piscicol, au desfășurat o serie de controale în luna iunie, pe urma cătora au fost confiscate peste o jumătate de tonă de pește, ambarcațiuni și sute de unelte de pescuit.
 
În ultima lună, polițiștii de ordine publică, de la transporturi și rutieri, sub coordonarea Direcției de Ordine Publică din cadrul Poliției Române, au organizat acțiuni în piețe și târguri de pește și controale la societăți comerciale și amenajări piscicole, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
 
În toată țara, au fost efectuate 595 de controale, fiind verificate 275 de obiective (84 de societăți comerciale, 26 de amenajări piscicole și asociații de profil și 165 de piețe și târguri).
 
În urma controalelor și verificărilor, au fost înregistrate, pentru constatarea de infracțiuni la regimul pescuitului și acvaculturii, 72 de dosare penale, în cadrul cărora sunt cercetate 114 persoane. De asemenea, au fost aplicate 114 sancțiuni contravenționale, în valoare de 14.200 de lei.
 
Ca măsuri complementare, au fost confiscate peste 500 de kilograme de pește de diferite specii, dintre care 2 kilograme de sturioni, 4 ambarcațiuni și peste 360 de unelte de pescuit.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pericol pe autostrăzi. Mai mulţi şoferi drogaţi depistaţi în trafic de poliţişti. Ce măsuri au aplicat oamenii legii

22 Feb 2019 762

Poliţia Română şi DIICOT, percheziţii Au fost indisponibilizate peste 30 de kilograme de droguri, bani falși și echipamente IT

10 Feb 2019 471

Protocol pentru radare între CNAIR şi Poliţia Română? Ce spun reprezentanții CNAIR

04 Feb 2019 664

Poliţia Română a participat la o amplă acţiune împotriva atacurilor informatice. Cum s-a desfăşurat

30 Jan 2019 414

Percheziţii pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată. Ce s-a constatat

27 Jan 2019 445

Autoturism, oprit în trafic de poliţiştii. Ce transporta şoferul. Marfa a fost confiscată

23 Jan 2019 486

Poliția Română. 160 de persoane urmărite, printre care și minori, depistate de polițiști

19 Jan 2019 822

Poliţia Română organizează concurs pentru Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa

19 Jan 2019 1217

Șefi noi în Poliția Română. Cine sunt cei care ocupă funcțiile de adjunct al inspectorului general al IGPR

18 Jan 2019 476

Noi încadrări în Poliția Română. Care sunt condiţiile

15 Jan 2019 908

Acțiunea națională „Foc de Artificii” la final. Tone de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiști

13 Jan 2019 460

Câți suspecți au fost plasați săptămâna aceasta în arest la domiciliu. Pentru câte persoane a fost luată măsura supravegherii judiciare

13 Jan 2019 368

Zeci de percheziții pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată în ultimele două săptămâni

13 Jan 2019 469

Acţiuni ale Poliţiei Române, pentru siguranţa transporturilor

06 Jan 2019 354

Mii de sancțiuni aplicate ieri de polițiști. Mai mulți șoferi au rămas fără permis de conducere

04 Jan 2019 322