Poliţia Română, la datorie în minivacanţa de Rusalii Puncte de lucru temporare, înfiinţate în staţiunile din judeţul Constanţa


Aproximativ 23.000 de polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră vor fi mobilizați zilnic, la nivel național, în contextul minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Rusaliilor.

Pentru a evita producerea unor evenimente grave, echipajele de ordine publică vor fi prezente în special în zonele aglomerate și unde există riscul producerii de fapte antisociale.

Peste 9.000 de polițiști, cu 4.000 de autospeciale, vor acționa, zilnic, pentru prevenirea și combaterea infracționalității, aplanarea stărilor conflictuale și asigurarea intervenției operative la solicitările cetățenilor. Pentru prevenirea accidentelor rutiere și evitarea unor blocaje, în special pe traseele spre cele mai populare destinații turistice, vor fi la datorie aproximativ 1.500 de polițiști rutieri. Echipajele de la sol vor beneficia de sprijin aerian din partea aeronavelor Inspectoratului General de Aviație. Totodată, vor avea la dispoziție 300 de aparate radar pentru depistarea conducătorilor auto care depășesc limitele de viteză.


În fiecare zi, aproximativ 4.500 de jandarmi vor desfășura misiuni specifice, în sprijinul cetățenilor, în special pentru buna desfășurare a celor 600 de manifestări publice anunțate în aceste zile, la care se estimează participarea a  aproximativ 300.000 de persoane. De asemenea, pentru a oferi ajutor turiștilor care petrec aceste zile la munte, în această minivacanță sunt pregătiți să intervină 220 de jandarmi montani.

Misiunile de răspuns în situații de urgență, inclusiv cele care privesc cazurile de prim-ajutor medical, vor fi asigurate în această perioadă  de aproximativ 5.100 de pompieri militari și paramedici cu 3.200 de mijloace tehnice. 

Pentru eficientizarea intervențiilor prin scurtarea timpului de răspuns în stațiunile din Constanța, care sunt printre destinațiile turistice preferate de români, în această minivacanță, dar și pe parcursul întregului sezon estival,  vor fi operaționalizate 23 de puncte de lucru temporare. Opt puncte de prim-ajutor vor fi amplasate în stațiunile Corbu, Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costinești, Saturn-Venus și Vama Veche, iar 10 puncte de stingere a incendiilor în localitățile Cogealac, Crucea, Adamclisi, Băneasa, Valea Dacilor și Mihail Kogălniceanu, precum și în stațiunile Mamaia, Techirghiol, Costinești și Vama Veche. De asemenea, vor fi operaționalizate puncte de salvare acvatică (încadrate fiecare cu o ambarcațiune şi scafandri) în cinci puncte de pe litoral: Portul Turistic Tomis, Portul Belona, Portul turistic Mangalia, Lacul Siutghiol și Lacul Techirghiol. 

Totodată, inspectoratele pentru situații de urgență au operaționalizat puncte temporare pe autostrăzile A2 și A4 pentru asigurarea unui răspuns rapid în cazul producerii unor accidente grave.

Aproximativ 4.200 polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a graniței de stat. Pentru fluidizarea traficului în punctele de trecere a frontierei, s-a decis suplimentarea numărului echipamentelor folosite și al polițiștilor de frontieră care asigură controlul documentelor.

Va fi folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, prin utilizarea tuturor arterelor de control disponibile, în limita configurației acestora. În funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei, în colaborare cu autoritățile din țările vecine, vor fi dispuse măsuri de suplimentare a arterelor de control, de pe un sens, pe celălalt.

În condițiile în care un număr semnificativ de români va petrece minivacanța în străinătate, pentru evitarea aglomerației prin optarea pentru un punct de trecere mai puțin solicitat, recomandăm consultarea aplicației Trafic on-line de pe site-ul Poliției de Frontieră, care indică timpul mediu de așteptare în fiecare punct de frontieră. Conform estimărilor realizate pe baza experienței din anii trecuți, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Bulgaria şi Ungaria.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 254

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 491

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1396

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 682

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 514

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 784

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 281

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 368

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 509

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 697

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 579

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 760

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 625

Poliția Română scoate la concurs 400 de posturi. Câte sunt la IPJ Constanța

15 Mar 2024 2493

Poliția Română Peste 200 de percheziții astăzi, pentru combaterea infracționalității (VIDEO)

06 Mar 2024 701