Poliția Română, la datorie în minivacanța de Ziua Națională. Peste 1000 de permise, reţinute

Poliția Română a fost la datorie, pe toată perioada minivacanței de Ziua Națională a României, astfel încât întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță de Centenarul Marii Unirii. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, faptele săvârșite cu violență au scăzut cu 40%, iar numărul accidentelor de circulație a scăzut cu 36%.  
 
În perioada 29 noiembrie – 2 decembrie a.c., peste 9.000 de polițiști au acționat, zilnic, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii și siguranţei publice la nivel național.
 
Centenarul Marii Unirii s-a desfășurat în condiții de liniște și siguranță, iar comparativ cu perioada similară a anului trecut faptele săvârșite cu violență au scăzut cu 40%. De asemenea, numărul accidentelor de circulație a scăzut cu 36%, cel al persoanelor decedate s-a redus cu 50%, iar cel al persoanelor rănite grav a scăzut cu 38%.
 
Polițiștii au intervenit la 9.786 de evenimente, dintre care 8.067 sesizate prin serviciul de urgență 112.
 
În urma activităților desfășurate, au fost constatate 2.366 de infracţiuni, dintre care 631 contra persoanei, 1.056 contra patrimoniului, 351 la regimul siguranței rutiere, 36 de natură economică, 5 la Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, 6 la Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală, una la Legea nr. 407/2006 privind regimul vânătorii, 13 la Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic și 267 de alte genuri de infracţiuni.
 
De asemenea, 394 de persoane au fost surprinse în flagrant delict, au fost depistate 20 de persoane urmărite, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 79 de măsuri preventive.
 
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 21.225 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 7.500.000 de lei.
 
Din totalul faptelor sancționate, 3.444 au fost la Legea nr. 61/1991 privind normele de convieţuire socială, 180 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva actelor de comerţ ilicit, una la Legea  nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, 50 la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, 4 la Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor, 84 la Legea nr. 171/2010 privind domeniul silvic, 13 la H.G. nr. 301/2010 privind paza bunurilor și 1.063 la alte acte normative.
 

Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de peste 175.000 de lei și indisponibilizate bunuri în valoare de peste 360.000 de lei.
 
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind aplicate 16.386 de sancțiuni pentru încălcări ale normelor rutiere, dintre care 104 pentru consum de alcool, 4.758 pentru viteză peste limita legală, 205 pentru lipsa anvelopelor de iarnă şi 11.319 pentru alte abateri rutiere.
 
Au fost reținute 1.294 de permise de conducere, dintre care 157 pentru consum de alcool, 372 pentru viteză peste limita legală și 765 pentru alte abateri și au fost retrase 311 certificate de înmatriculare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Situații de risc pe drumurile din Constanța! S-a lăsat cu dosare penale

03 Apr 2024 602

Ce a descoperit poliția la oprirea a doi șoferi în județul Constanța?

22 Mar 2024 765

Incident în trafic la Constanța! Ce a depistat Poliția în cazul unui șofer de 22 de ani

18 Mar 2024 595

Știri Constanța Incidente în trafic la Eforie, Ovidiu și Murfatlar!

16 Mar 2024 824

Șoferi băuți la volan în Medgidia și Constanța!

24 Feb 2024 927

Știri Constanța ​Acțiune a polițiștilor rutieri, la Constanța! Amenzi aplicate și permise suspendate

08 Feb 2024 780

Știri Constanța O femeie de 20 de ani, fără permis, surprinsă la volan, în Albești. Cu ce viteza rula

06 Feb 2024 1108

Știri Constanța Conducător auto depistat cu viteză dublă față de limită, în stațiunea Mamaia

03 Feb 2024 1037

4.525 de accidente rutiere grave înregistrate în anul 2023, la nivel național

28 Jan 2024 626

În ultimele 24 de ore Peste 7.200 de fapte contravenționale la care au intervenit polițiștii, la nivel național

26 Jan 2024 548

Știri Constanța Doi șoferi s-au ales cu dosare penale

24 Jan 2024 747

Conducător de autoutilitară din Oradea, băut la oră de prânz! S-a răsturnat în șanț cu autovehiculul

22 Jan 2024 753

Știri Constanța Șoferi în ilegalitate la Cernavodă, Techirghiol și Constanța!

21 Jan 2024 852

MAI Sute de permise reținute în ultimele 24 de ore. Câte au fost pentru consumul de alcool

15 Jan 2024 693

Cu executare pentru un fost rutierist, din Tulcea! Se cere rejudecarea dosarului, la Constanța

11 Jan 2024 780