Poliţia Română Mii de sancţiuni, aplicate de poliţişti în a doua zi de Paşti

În ziua de 29 aprilie a.c., polițiștii au intervenit la 2.947 de evenimente, pentru a oferi ajutor celor aflați în nevoie sau pentru a menține liniştea şi ordinea publică. Cea mai mare parte a acestora, respectiv 2.442, au fost sesizate prin 112.
                    
Polițiștii au acționat în sistem integrat, alături de alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru siguranța cetățenilor și liniștea comunităților.
 
Astfel, au fost constatate 774 de infracţiuni, 119 persoane fiind surprinse în flagrant delict.
 
De asemenea, au fost depistate 9 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 27 de măsuri preventive.
 
Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 4.223 de sancţiuni, a căror valoare se ridică la aproape 1.600.000 de lei, iar ca măsuri complementare, au confiscat sau indisponibilizat bunuri de peste 1.000 de lei.
 
În trafic, poliţiştii rutieri au constatat 155 de infracțiuni. Totodată, au reținut 385 de permise de conducere și retras 66 de certificate de înmatriculare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 601

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 483

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 661

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 541

Poliția Română scoate la concurs 400 de posturi. Câte sunt la IPJ Constanța

15 Mar 2024 1827

Poliția Română Peste 200 de percheziții astăzi, pentru combaterea infracționalității (VIDEO)

06 Mar 2024 623

Percheziții efectuate în județul Constanța și alte nouă județe pentru înșelăciune și fals

04 Mar 2024 710

Bărbat pus sub urmărire pentru tâlhărie calificată, depistat de polițiști în gara CF Constanța

24 Feb 2024 546

VIDEO Un tânăr mascat, filmat când intra într-o casă din Constanța! Percheziții

21 Feb 2024 1844

Acțiuni ale poliției în unitățile de învățământ preuniversitar

18 Feb 2024 413

Știri Constanța Transporturi agabaritice pe ruta Ovidiu – Vama Veche

11 Feb 2024 563

Amenzi aplicate de polițiști în porturile maritime și fluviale! Ce nereguli au constatat în județul Tulcea

04 Feb 2024 587

În București și județul Teleorman Flagrant delict, într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc

29 Jan 2024 862

Peste 800 de șoferi au rămas fără permis de conducere în ultimele 24 de ore

29 Jan 2024 542

Verificări, acțiuni și sancțiuni Cum a acționat Poliția pentru siguranța elevilor în ianuarie 2024 (VIDEO)

28 Jan 2024 685