Poliția Română Noi măsuri preventive ce stabilesc supravegherea judiciară, pentru 113 persoane


În ultima săptămână, la nivel naţional, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu față de 31 depersoane și cea a controlului judiciar față de alte 82 de persoane.
 
Poliţia Română verifică, periodic, dacă persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile.

Activitatea se desfăşoară în strânsă legătură cu cea a unităţilor de parchet, activităţile întreprinse de poliţişti pe parcursul procedurilor judiciare efectuându-se sub directa coordonare a procurorilor. În cazul încălcării obligațiilor de către persoanele supravegheate judiciar, polițiștii sesizează imediat instanţa competentă.
 
În perioada 7 – 14 decembriea.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară față de 113 persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.
 
Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 31 depersoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și cu privire la 82 depersoane aflate sub control judiciar.
 




 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 253

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 488

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1395

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 682

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 514

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 783

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 280

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 368

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 509

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 697

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 579

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 760

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 625

Poliția Română scoate la concurs 400 de posturi. Câte sunt la IPJ Constanța

15 Mar 2024 2493

Poliția Română Peste 200 de percheziții astăzi, pentru combaterea infracționalității (VIDEO)

06 Mar 2024 701