Poliția Română, verificări pentru siguranța siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare. Mai multe dosare penale, întocmite

În urma acțiunilor derulate de Poliția Română, în ultima săptămână, pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare, au fost întocmite 63 de dosare penale, iar 49 de persoane au fost depistate în flagrant delict.

În perioada 11 – 18 ianuarie 2019, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., polițiștii de la transporturi au acționat, la nivel național, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare.

Astfel, polițiștii au efectuat controale în 393 de stații de cale ferată şi au patrulat în 374 de trenuri de călători. De asemenea, au acționat pentru combaterea pescuitului și comerțului ilegal, migrației ilegale și contrabandei.

Pe parcursul acțiunilor, au fost depistate 11 persoane date în urmărire națională sau internațională, 21 de minori lipsiți de supraveghere și 7 persoane care aveau nevoie de internare în centre de specialitate.

În total, au fost întocmite 63 de dosare penale, în principal pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, evaziune fiscală, furt, falsuri și uzuri de fals, pescuit ilegal și pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere.

De asemenea, au fost depistate în flagrant delict 49 de persoane, iar o alte 64 de persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni au fost identificate. Au fost reținute pentru 24 de ore 10 persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni.

Totodată, pentru faptele ilicite constatate în urma efectuării acțiunilor au fost aplicate 271 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100.000 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 30.000 de lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 389

Atenție șoferi! Transporturi agabaritice pe mai multe trasee. Vizată și Agigea

03 Apr 2024 438

Încălcări grave ale legii în trafic, la Mircea Vodă, județul Constanța Motivele pentru care șoferului unei autoutilitare s-a ales cu dosar penal

24 Mar 2024 567

Polițiștii verifică trenurile pe direcția Constanța- Cernavodă! Amenzi aplicate

10 Mar 2024 638

Bărbat pus sub urmărire pentru tâlhărie calificată, depistat de polițiști în gara CF Constanța

24 Feb 2024 592

Știri Constanța Transporturi agabaritice pe ruta Ovidiu – Vama Veche

11 Feb 2024 631

Știri Constanța Acțiuni pentru combaterea de furturi din vagoane. Amenzi în acțiunea Poliției Transporturi

06 Feb 2024 722

Amenzi aplicate de polițiști în porturile maritime și fluviale! Ce nereguli au constatat în județul Tulcea

04 Feb 2024 633

Controale la trecerile feroviare. Cazurile a patru șoferi depistați cu nereguli

09 Dec 2023 734

Aproximativ 300 de sancțiuni aplicate de polițiștii de la Transporturi în ultimele zile. Ce nereguli au fost constatate

11 Nov 2023 583

MAI Efectivele Poliției Române desfășoară 38 de percheziții domiciliare în dosare penale

04 Oct 2023 619

Poliția Română Zeci de descinderi, sute de percheziții pentru infracțiuni grave în toată țara

26 Sep 2023 882

Val de deşeuri oprite la frontiera României! Peste 4.000 tone în aproape 300 de transporturi

22 Sep 2023 740

Transporturi agabaritice pe mai multe rute. Vizată și ruta Agigea Port-Independența

18 Sep 2023 964

Concurs! Brigada de Operațiuni Speciale din Constanța, vizată de un anunț important al Poliției Române

16 Sep 2023 2068