Oficial. Polițist de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate rețint de procurorii DIICOT. Ce acuzații i se aduc

La data de 01.11.2017,  procurorii DIICOT—Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului MILITARU VASILE, comisar șef de poliție în cadrul I.G.P.R. — D.C.C.O. — Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București — Compartimentul finanțării terorismului și spălării banilor, pentru săvârșirea a două infracțiuni de favorizare a făptuitorului.
 
În privința inculpatului Dumitru Oane Bogdan zis Bodi (în legătură cu care s-a comis de către inculpatul Militaru Vasile infracțiunea de favorizare a făptuitorului) probele administrate în cauză au reliefat, în afară de contribuția esențială la inițierea și constituirea grupului infracțional organizat, participarea acestuia la comiterea următoarelor infracțiuni:
 
Astfel, începând cu luna mai 2016, împreună cu inculpații  Iova Paul zis Ion Petrișor, Iova Aurel zis 'Ghiniță' și Dumitrescu Cristian-Marius zis 'Buze' a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane vătămate pe care a amenințat-o cu acte de violență îndreptate împotriva familiei și bunurilor sale, precum și cu darea în vileag a unor înregistrări compromițătoare, pentru a obține de la aceasta, în mod injust, o sumă de bani.  În vederea realizării acestui scop, inculpații au realizat acțiuni concertate de intimidare a persoanei vătămate, prin urmărirea acesteia, inclusiv prin GPS, agresarea unei persoane de încredere, aducerea de distrugeri autovehiculelor și agresarea câinilor de pază ai acesteia. În baza acestor acte de constrângere, la data de 21.12.2016, persoana vătămată a remis membrilor grupării suma totală de 2.400 de euro, sumă ce le-a fost plătită în două tranșe, în cursul aceleiași zile.
 
Începând cu data de 14.02.2017, în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale,inculpatul Dumitru Oane Bogdan împreună cu inculpații Iova Aurel și Dumitrescu Cristian-Marius au continuat acțiunea de hărțuire a victimei, în scopul obținerii în mod injust, de la aceasta, a unor noi foloase patrimoniale. Cei trei au reluat activitatea de monitorizare a persoanei vătămate, de urmărire și de contactare repetată a membrilor familiei sale, reușind și în acest caz înfrângerea libertății sale de voință și determinarea acesteia să le remită o nouă sumă de bani, respective suma de 1.200 de lei.
 
În dimineața zilei de 05.12.2016, inculpatul Dumitru Oane Bogdan împreună cu inculpații Iova Paul zis Ion Petrișor, Balcan Marian zis 'Grasu', Iova Fănel zis 'Gigi', Iova Aurel zis 'Ghiniță', Filipescu Alexandru Ionuț zis 'Nee', declinându-și calitatea de polițiști și folosindu-se de o legitimație care atesta această calitate, au blocat în trafic un autoturism, cunoscând că în interiorul acestuia se află țigări provenite din contrabandă, autoturism pe care l-au sustras, prin acte de violență fizică exercitate asupra ocupanților acestuia. Autoturismul a fost abandonat în cursul aceleiași zile pe Calea Giulești, Sector 6, după ce membrii grupării au sustras din interiorul acestuia cele 50 de baxuri de țigări, deținute nelegal în autoturism de către persoanele vătămate.
 
La data de 12.02.2017, inculpatul Dumitru Oane Bogdan împreună cu inculpații Iova Paul zis 'Ion Petrișor' și Balcan Marian zis Marian Grasul a asigurat 'paza locului' în timp ce alți inculpați au pătruns, prin escaladarea gardului și apoi prin efracție, în locuința unei persoane vătămate de unde au sustras suma de 5.000 de lei, mai multe ceasuri, bijuterii din aur și o icoană, prejudiciul cauzat fiind estimat la suma de 60.000 de lei.
 
În dimineața zilei de 05.12.2016, inculpatul Dumitru Oane Bogdan împreună cu inculpații Iova Paul zis Ion Petrișor, Balcan Marian zis 'Grasu', Iova Fănel zis 'Gigi', Iova Aurel zis 'Ghiniță', Filipescu Alexandru Ionuț zis 'Nee', declinându-și calitatea de polițiști și folosindu-se de o legitimație care atesta această calitate, au blocat în trafic un autoturism, cunoscând că în interiorul acestuia se află țigări provenite din contrabandă, autoturism pe care l-au sustras, prin acte de violență fizică exercitate asupra ocupanților acestuia. Autoturismul a fost abandonat în cursul aceleiași zile pe Calea Giulești, Sector 6, după ce membrii grupării au sustras din interiorul acestuia cele 50 de baxuri de țigări, deținute nelegal în autoturisim de către persoanele vătămate.
 
Cu referire la această ultimă infracțiune săvârșită cu participarea inculpatului Dumitru Oane Bogdan zis Bodi s-a reținut o primă acțiune de favorizare a făptuitorului comisă de către inculpatul Militaru Vasile, care, în dimineața imediat următoare sustragerii țigărilor, a aflat chiar de la inculpatul anterior menționat că acesta a participat activ la săvârșirea infracțiunii.
 

Astfel, din analiza probelor administrate în cauză a rezultat că la data de 25.03.2017, în cadrul unor discuții telefonice purtate de către inculpatul Militaru Vasile cu inculpatul Dumitru Oane Bogdan, acesta din urmă îi aduce la cunoștință că, în noaptea precedentă, a participat la comiterea unei infracțiuni în dauna unei persoane  de la care a sustras 7 baxuri cu țigări, transportate în cursul aceleiași nopți la un apartament situat pe raza municipiului București. Toate aceste convorbiri sunt purtate sub aparența furnizării, de către inculpat, a unor informații despre infracțiuni comise de persoane din anturajul său, inculpatul Dumitru Oane Bogdan acționând ca un veritabil 'colaborator' al ofițerului de poliție, în lipsa unei autorizări date în acest scop de procuror, în condițiile art. 148 C.p.p.
 
În tot contextul expus, deși inculpatul Dumitru Oane Bogdan i-a comunicat textual inculpatului Militaru Vasile că a participat, alături de alte persoane, la comiterea acestei infracțiuni, furnizându-i și dovezi sub acest aspect, cel din urmă, cu încălcarea dispozițiilor art. 292 C.p. și art. 2 alin. 1 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, nu a constatat săvârșirea infracțiunii, ba chiar l-a sfătuit pe inculpat să șteargă din telefonul mobil toate conversațiile pe care le-au purtat pe marginea acestui subiect, împiedicând astfel tragerea la răspundere penală a autorului faptei.

 
De asemenea, la data de 29.06.2017, după ce în prezenta cauză procurorii DIICOT au procedat la destructurarea grupării infracționale organizate coordonate de către inculpatul Iova Paul zis 'Ion Petrișor' (acțiune desfășurată la data de 27.06.2017), ofițerul de poliție a discutat din nou cu inculpatul Dumitru Oane Bogdan, aflat pe teritoriul Republicii Elene la acel moment, căruia i-a adus la cunoștință despre descinderile efectuate și l-a asigurat că se va interesa despre calitatea procesuală a inculpatului în prezenta cauză. Acționând din nou 'la adăpostul' primirii de informații de la 'sursa' sa, ofițerul de poliție l-a sfătuit pe inculpat, în mod voalat, să nu revină în țară, până la momentul în care va afla, cu exactitate, stadiul urmăririi penale derulate împotriva celui din urmă, toate acțiunile sale fiind de natură să împiedice urmărirea penală a inculpatului.
 
De asemenea, din verificările efectuate la nivelul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a rezultat că, după ce în prezenta cauză organele de urmărire penală au procedat la destructurarea grupării infracționale organizate coordonate de către inculpatul Iova Paul (acțiune desfășurată la data de 27.06.2017), inculpatul Militaru Vasile a procedat periodic la verificarea, în bazele de date, a inculpatului Dumitru Oane Bogdan, motivul interogării fiind indicat drept 'dosar penal' deși, potrivit datelor furnizate de  către Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (în cadrul căreia inculpatul își desfășoară activitatea), în perioada 01.01.2017-la zi la nivelul acestei instituții nu au fost înregistrate/evidențiate lucrări penale sau delegări privindu-l pe inculpatul Dumitru Oane Bogdan.
 
De asemenea, a rezultat că inculpatul Militaru Vasile, de pe contul său de utilizator, a procedat la aceste verificări la datele de 31.07.2017 (la orele 07:51:12 și 07:51:54), 23.08.2017 (ora 17:28:57) și 21.09.2017 (ora 10:31:18), cu mențiunea că, la data de 30.08.2017 a fost implementat în aceste baze de date mandatul de arestare preventivă emis în lipsă pe numele inculpatului Dumitru Oane Bogdan, cu mențiunea 'PERSOANĂ URMĂRITĂ', aspect vizibil la momentul interogării aplicației.
 
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare, în locuința inculpatului au fost identificate un număr de 11 (unsprezece) telefoane mobile și multiple medii de stocare a datelor informatice, care au fost ridicate în vederea analizării.
 
De asemenea, la momentul percheziționării biroului inculpatului au fost ridicate mai multe înscrisuri olografe și au fost sigilate unitățile de calculator despre care exista bănuiala că ar conține urme ale comiterii infracțiunilor.
 
Inculpatul Militaru Vasile a fost prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
 
Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție  din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul DIICOT.
 
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. 

Citește și: 

Percheziţii DIICOT Poliţist reţinut după ce ar fi favorizat un inculpat
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atena Poliţist rănit grav la un meci de volei!

10 Dec 2023 1122

Polițist din Constanța, la un pas de a primi 10.000 de euro, daune morale! Apelul, amânat

12 Nov 2023 1060

Agent şef de poliţie, campion la infracțiuni! Incredibil ce acuzații i se aduc polițistului

26 Oct 2023 847

Tânărul din Constanța acuzat că a înjurat și amenințat un polițist, într-un live, pe Facebook, arestat!

24 Jul 2022 1938

Tânărul care în noiembrie 2021 a amenințat pe Facebook un polițist de la Secţia 5, arestat într-un alt dosar

04 Jul 2022 1798

Polițist arestat pentru tâlhărie calificată. Ce ar fi furat dintr-o sală de jocuri, sub amenințarea cu cuțitul

07 Mar 2022 1420

Cine este bărbatul arestat pentru că ar fi încercat să mituiască un polițist, pe strada Justiției din Constanța

10 Feb 2022 2072

Oficial de la Anticorupție Polițist arestat pentru trafic de influență. Se lăuda cu pile la Protecția Copilului și la Serviciul Rutier

01 Oct 2021 1983

Final de anchetă în cazul ofiţerului de poliţie de la Techirghiol amenințat de un tânăr arestat la domiciliu

08 Sep 2021 2308

Constanța. Polițist în arest preventiv

26 Aug 2021 1797

Un ofiţer de poliţie din Techirghiol, amenințat cu moartea. Presupusul autor cere să fie eliberat

25 Aug 2021 1673

Oficial Cetățeanul care ar fi ameninţat cu moartea un ofiţer de poliţie din Techirghiol, arestat preventiv

20 Aug 2021 1777

Un ofiţer de poliţie din Techirghiol, ameninţat cu moartea de un cetățean arestat la domiciliu

19 Aug 2021 2378

Polițist din Constanța trimis în judecată

01 Aug 2021 2211

Decizie surprinzătoare a polițistului de la Secția 5 din Constanța acuzat de moartea unui om (Video)

14 Jun 2021 3716